Administrația publică locală a municipiului Petroșani derulează, în această perioadă, o serie de lucrări edilitare care vizează îngrijirea domeniului public. Aceste lucrări includ reparații pe principalele artere rutiere, refacerea marcajelor pe toată rețeaua de drumuri publice din localitate, mărturarea și spălarea străzilor și trotuarelor, cosirea spațiilor verzi, amenajarea de covoare florale ș.a.m.d.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi spune că acest tip de lucrări sunt specifice sezonului de primăvară și fac parte din seria lucrărilor edilitare care se efectuează constant, în fiecare an, în această perioadă. ”În fiecare an, desfășurăm astfel de acțiuni edilitar-gospodărești prin care ne propunem să dăm municipiului nostru o imagine frumoasă. Fie că vorbim despre măturatul străzilor și trotuarelor, despre cosirea ierbii și plantarea de covoare florale pe rondurile special amenajate sau de reparații curente la drumurile publice, toate acestea fac parte din activitățile curente de curățenie pe care le desfășurăm în această perioadă a anului”, a declarat primarul municipiului Petroșani.
Acesta a ținut să transmită mulțumiri și cetățenilor care se raliază acestui tip de activități și care, în mod voluntar, derulează la rândul lor activități edilitare de tăiere a ierbii și îngrijire a domeniului public în cartiere, în fața blocurilor și în zona locurilor de joacă pentru copii din cartiere.
Primarul Tiberiu Iacob Ridzi spune că una dintre lucrările edilitare de interes pentru administrația locală în fiecare an, în luna mai, este cea de retrasare a marcajelor rutiere, acțiune care este aproape de finalizare și care a vizat refacarea marcajelor de circulație de pe carosabil pe întreaga rețea de drumuri publice din municipiul Petroșani. Scopul acestei acțiuni este acela de a asigura participanților la trafic condiții optime de cirulație, în deplină siguranță pentru șoferi și pietoni.
Printre prioritățile administrației locale de la Petroșani, indentificarea și amenajarea de noi locuri de parcare reprezintă o altă activitate necesară, în contextul creșterii continue a parcului auto al cetățenilor, dar și al turiștilor care vizitează localitatea. ”Am reușit, în ultima perioadă să identificăm mai multe parcări, în diferite locuri din municipiul Petroșani, parcări destinate atât rezidenților, cât și parcări publice. Am amenajat, după cum se știe, în cursul anului precedent, o serie de parcări publice pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, în zona Primăriei, dar s-au amenajat și o serie de noi parcări în cartierul Aeroport, în zona centrală și în Petroșani Nord. În aceste zile am finalizat și înființarea unor noi locuri de parcare în zona Centrului Civic, prin desființarea alveolei din zona sediului Băncii Transilvania. Căutăm soluții pentru a valorifica fiecare spațiu disponibil pentru a crește numărul de parcări pe raza municipiului Petroșani”, a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Acesta apreciază că lucrările edilitar-gospodărești specifice sezonului de primăvară, vară și toamnă se vor desfășurat, sistematic, și în perioada următoare.