Iubitorii de poezie sunt așteptați miercuri, 15 mai 2024, de la ora 17,00 în sala de lectură a Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” din municipiul Deva, unde va avea loc un eveniment literar deosebit, prilejuit de spectacolul de sonete și videosonete care-l aduc în centrul atenției pe poetul brașovean Adrian Munteanu.
Nonconformistul ADRIAN MUNTEANU din Braşov este poet, prozator, performer, fost profesor, redactor, director de club cultural, om de televiziune, actor în numeroase piese de teatru și recitaluri de poezie, organizator de cenaclu literar, iniţiator şi conducător (pentru o perioadă) al primului post de televiziune din Braşov (Radioteleviziunea Transilvania) şi printre primele din ţară, după Revoluţie etc.
Absolvent al Facultăţii de Limba şi Literatura Română, membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2008, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Quebec și al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, Adrian Munteanu are încă o calitate: el excelează în sonet, publicând până în prezent 8 volume în care conferă acestui gen de poezie în formă fixă o amprentă personală şi un farmec aparte.
Un lucru demn de menţionat din palmaresul său este că, printre numeroasele premii literare obținute, cel mai drag autorului și mai important este Premiul European de Poezie NUX, la Târgul Internațional de Carte de la Milano, din Italia. Adrian Munteanu a fost singurul scriitor din lume invitat și premiat cu această ocazie. Potrivit organizatorilor, acest premiu este acordat „scriitorilor curajoși care s-au distins în lumea artistică și au adus o contribuție culturală majoră pentru umanitate”.
După recitaluri de Performance Poetry susținute, ani la rând, în Europa, SUA și Canada, el realizează în prezent, în premieră națională, un spectacol cu totul diferit de tot ce aţi mai văzut până acum. Este vorba despre un melanj între interpretarea pe viu a unor poeme proprii și proiecția de videoclipuri poetice construite, în integralitatea lor, de autorul textelor. Așadar, un spectacol în care tot ce se aude și se vede (text, interpretare, selecție muzicală şi de imagine, precum și montajul clipurilor) îl are ca autor pe Adrian Munteanu. Prin această străduință continuă de autoperfecționare și înnoire, poetul braşovean ridică poezia la rang de spectacol, iar maniera în care o face conturează un profil unic în România.
Evenimentul este organizat de Asociația Oamenilor de Cultură și Artă din județul Hunedoara, în parteneriat cu Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” Deva. Președintele asociației, scriitorul Dumitru Tâlvescu apreciază că ”acest eveniment cultural constiuie o surpriză de proporţii, care sperăm să vă bucure, să vă inspire, să vă înalţe spiritual şi mental, să vă demonstreze că un spectacol de poezie se poate realiza şi altfel, fără să ne ghidăm neapărat după tipare adânc înrădăcinate în (sub)conştientul nostru, pentru a plăcea publicului. Mai multe despre Adrian Munteanu veţi afla însă miercuri, la ora 17, în Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene din Deva, când veţi fi martorii unui spectacol inedit.”