Din anul 2012 când, la propunerea regretatului preot ortodox Octavian Pătrașcu lansată în forumul cetățenesc Pro Urbis al comunității locale din Petroșani, primarul Tiberiu Iacob Ridzi lansa inițiativa de a declara ziua de 15 mai drept ”Ziua Familiei”, acest eveniment a fost marcat, în mod constant, la Petroșani.
Evident, la fel s-a întâmplat și anul acesta când pentru a celebra ”Ziua Familiei” autoritățile locale de la Petroșani au invitat la o emoționantă ceremonie de înmânare a unor ”Diplome de fidelitate”, familiile care în primele luni ale acestui an au împlinit deja 50 de ani de căsnicie.
Gazdă a evenimentului a fost chiar primarul Tiberiu Iacob Ridzi, în opinia căruia, prin longevitatea vieții de familie și prin modul lor exemplar de viață, aceste familii cu adevărat ”de aur” ale Petroșaniului sunt un model pentru tânăra generație și pentru întreaga comunitate locală. ”Importanța familiei este definitorie pentru orice comunitate, iar noi nu facem decât un gest de recunoștință pentru modul în care aceste cupluri au înțeles viața, o trăiesc din plin și sunt un exemplu pentru noi şi, în special, pentru copiii și nepoții lor”, a declarat, cu acest prilej, primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Acesta a precizat în discursul său rostit în cadrul festivității de astăzi că modelul de familie, de viață, de conviețuire în societate pe care-l prezintă cuplurile ”de aur” ale Petroșaniului nu fac decât să confirme o dată în plus, dacă mai era nevoie, care sunt valorile definitorii ale oamenilor. ”Eu cred că avem foarte multe de învățat de la dumneavoastră, pentru că experiența de viață pe care o aveți, activitatea profesională pe care ați desfășurat-o și, mai ales, secretul unei căsnicii de peste o jumătate de secol sunt tot atâtea lecții de viață pe care ni le dăruiți nouă, celor mai tineri. Și mai cred că indiferent cine ce ar spune, modelul acesta de familie și credința în Dumnezeu rămân pentru noi repere ale normalității și ale unei vieți binecuvântate. Vreau să știți că pentru mine, pentru noi toți cei care vă apreciem și vă respectăm, exemplul dumneavoastră de viață este un model pentru care nu avem suficiente cuvinte să vă mulțumim”, le-a spus Tiberiu Iacob Ridzi cuplurilor care au ales să sărbătorească, anul acesta, ”nunta de aur” împreună cu cei din administrația locală de la Petroșani.
De aceast dată, în centrul evenimentului au fost prezente familiile: Silvia și Petru Ababei, Maria și Costică Bălan, Ioana și Ion Cărăimăneanu, Adriana și Gheorghe Cigmăian, Ghizella și Virgil Cârța, Clara și Andrei Donisă, Clara și Ioan Illeș, Angela și Vasile Ionel, Marioara și Eugen Lupa, Lenuța și Anton Moldovan, Mariea și Mircea Pascu, Iuliana-Marinela și Valeriu Piscoi, Maria și Vasile Poliac, Adriana Tamara și Mircea Preda, Elena și Ilie Roșca, Dorina și Horia Simaschievici, Constantina și Iacob Șoldea, Marioara și Crăciun Șotângă, Victoria și Aurel Tomuța.
Ziua familiei este un reper important în viața comunității locale din municipiul Petroșani și, așa cum s-a confirmat și de această dată, nu este deloc o simplă întâmplare că acest eveniment se desfășoară în Luna Florilor, fiind precedat de Ziua Muncii și Ziua Încrederii și succedat de Ziua Copiilor. ”Această zi este încă un prilej pentru a ne aminti de cei dragi și de a fi alături de ei, de a le dărui căldura și atenția noastră. Aceste familii care au trecut peste toate încercările vieții sunt un model pentru întreaga comunitate, drept pentru care le felicit și le urez viață lungă împreună”, a mai spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Dincolo de cuvinte frumoase, ”Diplome de fidelitate”, buchete de flori și alte daruri binemeritate, sărbătoriților le-a fost adus în dar și un emoționant moment artistic, susținut de Nikolas Constantinescu unul dintre cei mai talentați copii ai grupului de artiști coordonați de familia Tiberiu și Jana Coconeț.