ADR Vest anunță un interes crescut pentru primul apel dedicat IMM-urilor din județul Hunedoara, în cadrul Programului Tranziție Justă, pentru care Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest este Organism Intermediar. Până la termenul limită (20 mai, ora 23:59), nu mai puțin de 148 de proiecte au fost depuse în cadrul apelului „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”, componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”.
Inițiativele ce însumează 2,19 miliarde de lei, sunt dovada clară a dorinței și angajamentului antreprenorilor locali pentru dezvoltarea durabilă și crearea de locuri de muncă. Din această sumă impresionantă, 1,26 miliarde de lei reprezintă finanțare nerambursabilă! Cele mai mari proiecte depuse au valori ce depășesc 80 de milioane de lei, aproape jumătate din această sumă fiind nerambursabilă. De asemenea, nu mai puțin de 17 proiecte au bugete totale ce depășesc 40 de milioane de lei fiecare, un semnal clar al ambiției și potențialului economic al județului Hunedoara.
În ceea ce privește repartiția „geografică” a proiectelor, 36 provin din Valea Jiului, iar celelalte 112, din alte localități ale județului. În topul orașelor cu cele mai multe inițiative se află Deva cu 20 de proiecte, urmat de Hunedoara și Călan cu câte 15 proiecte fiecare, Petroșani cu 14 și Petrila cu 8 proiecte.
Pe lângă dezvoltarea pe care o pot aduce aceste proiecte, ele estimează și crearea a aproape 2.600 de locuri noi de muncă în județul Hunedoara, unul puternic afectat în trecutul apropiat de disponibilizări și șomaj.
„Suntem extrem de entuziasmați de răspunsul impresionant al antreprenorilor din județul Hunedoara la acest prim apel și le mulțumesc pentru încrederea pe care au acordat-o ADR Vest. Aceste proiecte sunt esențiale pentru dezvoltarea economică durabilă a regiunii și pentru crearea unor oportunități reale de muncă. Mă bucur să constat o mare diversitate de activități economice pe care cei 148 de antreprenori le-au depus și cred că, în vremurile în care trăim, oarecum de incertitudine economică, curajul lor merită apreciat. Încrederea mea este că, împreună cu acești oameni, vom reuși să contribuim la reconstrucția județului, astfel încât Hunedoara să redevină unul dintre motoarele economice importante ale României„, a declarat Adrian Mariciuc, directorul general adjunct al ADR Vest.
Cele mai multe proiecte depuse în cadrul apelului provin din sectorul de construcții și eficiență energetică (46), dar un număr semnificativ de aplicații a venit din domeniul turismului (38). În contextul în care județul Hunedoara a primit două distincții importante la competiția „Destinația Anului”, cel mai important proiect de promovare a turismului intern românesc (Castelul Corvinilor, la categoria „Atracții cultural-educative”, respectiv Cetățile Dacice din Munții Orăștiei sunt Destinația Anului 2024, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”), proiectele din zona privată își propun să contribuie la transformarea județului Hunedoara într-o destinație turistică de top.
„Proiectele depuse urmează etapele standard, de la depunere până la semnarea contractului și implementare. Ele trec mai întâi prin procesul de evaluare – pentru o parte dintre proiectele depuse a și fost realizată această etapă. Astăzi colegii mei au făcut și primele vizite precontractuale în județul Hunedoara, în care interacționăm la locul de implementare cu potențialii beneficiari. Este un proces de durată, le cerem răbdare antreprenorilor, însă ei trebuie să știe că în ADR Vest vor avea mereu un partener, iar scopul nostru comun este același: să dezvoltăm afaceri de succes în județul Hunedoara”, a mai declarat Adrian Mariciuc.
Județul Hunedoara va beneficia de aproximativ 181 de milioane de euro pentru investiții productive în IMM-uri, din care aproape 49 de milioane de euro pentru investiții directe în Valea Jiului. Valoarea finanțării nerambursabile care poate fi acordată pentru un proiect sub formă de ajutor de stat regional/ ajutor de minimis este de minimum 200.000 de euro și maximum 8.000.000 de euro – valoarea cumulată a celor două tipuri de ajutoare.
Programul de Tranziție Justă oferă sprijin populației, economiei și mediului în zonele care au avut de suferit de pe urma închiderii minelor sau rafinăriilor și are ca obiectiv principal generarea de locuri de muncă durabile și sigure și sprijinirea unei diversificări economice durabile. Programul are un buget total de 2,5 miliarde de euro, iar județului Hunedoara îi vor reveni peste 525 milioane de euro. Din această sumă, 446 milioane de euro reprezintă alocarea din partea Uniunii Europene prin Fondul pentru Tranziție Justă, iar 78,8 milioane e contribuția națională.