Purtător cu mândrie și onoare al numelui Marelui Erou Național Avram Iancu, temerarul înotător român Marius Avram Iancu, nu avea cum să nu cinstească anul aniversar dedicat ”Crăișorul Munților” altfel decât printr-un act de curaj de mare anvergură.
Acesta a anunțat oficial astăzi obiectivul pe care și l-a stabilit pentru vara acestui an, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Biblioteca municipală ”Valeriu Butulescu” din Petroșani, unde-și desfășoară activitatea profesională, în prezența unora dintre oamenii care i-au fost mereu alături: primarul municipiului Petroșani – Tiberiu Iacob Ridzi, primul său antrenor sportiv – prof. Ioan Cordea și instructorul de înot din Alba Iulia – Radu Simeon Ileană.
Temerarul înotător Marius Avram Iancu, de numele căruia se leagă deja o serie de performanțe legendare în ceea ce înseamnă înotul în ape deschise (traversarea Canalului Mânecii, parcurgerea întregului curs al Dunării și al Rinului, ș.a.) a decis ca, pentru acest an cu referințe istorice și personale deosebit de importante să încerce realizarea unei performanțe fără precedent pentru vreun alt sportiv din țara noastră: dubla traversare înot a Canalului Mânecii.
”În contextul istoric actual, în care marcăm 200 de ani de la nașterea marelui nostru erou național Avram Iancu (și în care eu, micuțul Avram Iancu am împlinit 48 de ani, vârsta la care a trecut la cele veșnice Crăișorul munților), în care marcăm 100 de ani de la declararea Petroșaniului ca oraș, în care se împlinesc 10 ani de când am revoluționat înotul românesc în ape deschise și 10 ani de când am dat prima bătălie în Canalul Mânecii, doresc să marchez acest ceas aniversar în mod deosebit, iar această țintă, dubla traversare a Canalului Mânecii, este singurul înot care îmi poate aduce emoțiile și trăirile necesare fericirii mele și, sper, poporului din care fac parte”, a declarat înotătorul Marius Avram Iancu.
Provocarea este una deloc ușoară și, în lume, doar 36 de înotători au mai reușit o astfel de performanță. Recunoaște acest lucru și Avram Iancu, atunci când spune că nu-și poate estima, la acest moment, șansele sale de reușită decât la un procent de 5%. ”Însă și dacă ar exista doar o singură șansă și tot merită să-mi asum acest proiect. Știu că am de partea mea încurajările a milioane de români care-mi urmăresc activitatea, știu că am o echipă deosebită care-mi este alături, că am o familie și o comunitate întreagă care mă susține, și doar bucuria de pe fețele acestor oameni și cuvintele de îmbărbătare pe care le primesc sunt suficiente pentru a crede tot mai mult în șansa de a face această performanță fără precedent pentru un român”, spune Avram Iancu.
Pentru a duce la bun sfârșit acest proiect curajos și ambițios, Avram Iancu a început deja pregătirile, atât în apele ”Știuț”-ului din spatele casei și în apele reci ale Jiețului, cât și în Marea Neagră și, pentru următoarele luni, în apele lacurilor din zona Hațegului. Va face toate aceste antrenamente (la care sunt așteptați să participe și suporterii săi) până în 15 iulie, atunci când și-a programat deplasarea la Dover (în Anglia), împreună cu Radu Simeon Ileană, cel care-i va fi ”căpitan” de pe micuța ambarcațiune care-l va însoți și ghida în această misiune.
În cifre, dubla traversare a Canalului Mânecii, ambițiosul proiect al lui Avram Iancu, înseamnă de două ori 34 km de la Dover la Calais (adică 68 de km în total) în linie maritimă dreaptă, însă ținând cont de curenții puternici din Canalul care desparte Anglia de Franța, distanța estimată a acestei duble traversări ar putea ajunge la 100 de km. Timpul pe care sportivul din Valea Jiului va trebui să-l petreacă efectiv în apă, în condiții dintre cele mai vitrege, este estimat la circa 40 de ore. Iar costurile minime necesare pentru această acțiune depășesc binișor 10.000 de lire, dacă avem în vedere că doar închirierea ambarcațiunii oficiale costă 7400 de lire. Din fericire, Avram Iancu are și de această dată, parteneri și sponsori de nădejde: Avis 2000, SNEP Spa, Complex Montana Straja, Dupu Impex SRL, Casa Alex Motru, MCN Cafe, Asociația Depa și, bineînțeles, Primăria municipiului Petroșani.
De altfel, prezent la conferința de presă a valorosului sportiv, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi s-a declarat un susținător fervent al demersului sportiv al lui Avram Iancu, atât în nume personal, cât și în calitate de reprezentant al administrației locale. ”Recunosc că așteptam din partea bravului nostru sportiv Avram Iancu, cetățean de onoare al municipiului Petroșani, să marcheze în stilul său unic, anul aniversar în care marcăm bicentenarul Marelui Erou Național Avram Iancu, dar și centenarul ”Petroșani 100”. Sigur că și eu, dar și adminstrația locală și întreaga noastră comunitate suntem alături de el, dorindu-i deplin succes în această nouă și ambițioasă provocare, și-l felicit pentru acest demers și pentru toate performanțele sale de răsunet, cu care ne mândrim cu toții. Sunt extrem de încântat și, în același timp motivat, de faptul că împreună cu Avram Iancu, cu Tomi Coconea și cu Adrian Ahtițculesei, tripleta de aur a sportului românesc, reușim să ducem nivelul de performanță și de prestigiu al Petroșaniului la un alt nivel, la cel mai înalt nivel!”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Avram Iancu nu este la prima încercare reușită de a face imposibiliul, posibil! Iar de acest lucru se simte ”vinovat”, dar în același timp, deosebit de mândru prof. Ioan Cordea, primul său antrenor. ”Cu 10 ani în urmă, Marius a venit la mine și m-a întrebat dacă eu cred că este pregătit în măsură să-și asume traversarea înot a Canalului Mânecii. Eu sunt ”vinovatul” care i-am spus atunci da și care l-a și însoțit în barcă la prima sa încercare. Acum știu sigur că ar fi reușit din prima, dacă nu erau niște obstacole artificiale cărora și eu le-am cedat poate prea ușor. Dar asta e de pe acum istorie și ceea ce este important este că Marius Avram Iancu este, la rândul său, astăzi, un erou al sportului românesc. Știu că Dumnezeu îl va însoți și în această încercare grea de a face dubla traversare a Canalului Mânecii și simt că va reuși!”, a spus prof Ioan Cordea.
Sigur că, în ceea ce mă privește pe mine, autorul acestor rânduri, nu doar din spirit patriotic, ci și cu amiciția care ne leagă, îi doresc succes și simt că bunul Dumnezeu îl va ajuta să ducă la capăt acest demers ambițios și curajos, pe măsura numelui pe care îl poartă și îl cinstește.
Succes, Avram Iancu! No, acum! No, hai!