luni, mai 27th, 2024
Emoționantă întâlnire de suflet a primei generații de absolvenți ai Liceului din Vulcan
Școala gimnazială nr. 4 din Vulcan, care a găzduit cu mai bine de șase decenii în urmă, cursurile Școlii Medii Mixte din ceastă localitate, a fost în aceste zile martor al unui eveniment de emoție și de însemnătate aparte: întâlnirea de 60 de ani a absolvenților primei clase de liceu din învățământul vulcănean. La fel de emoționați și entuziaști, eroii acestei întâlniri au pășit într-una din sălile de clasă în care au învățat în perioada 1960-1964, încărcați de amintiri personale prețioase care au, în același timp, valoare de istorie pentruCItește mai departe
Ședință extraordinară a CJH luni, 27 mai 2024
Consiliul Județean Hunedoara este convocat luni, 27 mai 2024, ora 13.00, în ședință extraordinară, în Sala Mare a instituției, cu următorul proiect al ordinii de zi: 1. Proiect de hotărâre privind acordarea Titlului de Cetățean de Onoare al Județului Hunedoara, a unor Diplome de Excelență și premii antrenorului principal, echipei de jucători și colectivului tehnic al Clubului Sportiv Corvinul 1921 Hunedoara; 2. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului „Linia verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani Green Line Valea Jiului” –CItește mai departe
„Călător prin Europa”, concurs interdisciplinar de cultivare a valorilor naționale și europene în județul Hunedoara
Aplicarea și valorificarea competențelor formate la elevi prin cultivarea valorilor naționale și europene dar și prin dezvoltarea abilităților de viață, au constituit tema primei ediții a concursului județean interdisciplinar ”Huniada”, organizat în județul Hunedoara și destinat elevilor din clasele primare de la unitățile de învățământ din mai multe localități hunedorene. Inițiativa a aparținut profesorilor coordonatori Hurgoiu Luminița Dana – inspector școlar pentru învățământ primar ISJ Hunedoara, Nistor Andreea Raluca – profesor la Școala Gimnazială Nr. 2 Hunedoara și Slavu Petronela-Vali – profesor la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani. Acestora liCItește mai departe
Lucrări ample de infrastructură în cel mai mare cartier al municipiului Lupeni
Construit în primii ani ai perioadei postbelice, ca urmare firească a exploziei industriale de la jumătatea secolului XX, cartierul din Lupeni cunoscut sub numele de Vârscoza (după numele fabricii de mătase artificială care a funcționat aici) este în prezent cel mai mare cartier rezidențial din municipiul Lupeni. Având în vedere arhitectura specială a blocurilor de locuințe de aici, de inspirație sovietică, acesta se numără printre puținele locuri din Europa de Est în care mai pot fi văzute (și locuite!) astfel de clădiri, cartierul fiind inclus alăturid e alte cartiere cuCItește mai departe
”Marșul lui Iancu” de la Baia de Criș la Țebea înnobilează seria manifestărilor dedicate Eroului Național Avram Iancu
Un eveniment de mare trăire sufletească a înnobilat seria manifestărilor cultural-patriotice dedicate aniversării bicentenarului nașterii marelui patriot Avram Iancu, pe bună dreptate desemnat Erou al Națiunii Române. Intitulat ”Marșul lui Iancu”, acest eveniment de excepție organizat de Direcția Generală pentru Administrare Monumente și Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă (CCA) al județului Hunedoara și Primăria Baia de Criș, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara, a prilejuit hunedorenilor care simt în inimile lor ”duhul lui Iancu”, ocazia de a reface, în mod simbolic, drumul Iancului,CItește mai departe
Cupa României a ajuns la Consiliul județean Hunedoara
Echipa de aur a FC Corvinul Huneodara, câștigătoarea ediției din acest an Cupei României la fotbal a adus prețiosuyl trofeu sportiv și la Consiliul județean Huneodara, unul dintre principalii finanțatori ai clubului. Antrenorul Florin Maxim împreună cu lotul de jucători au prezentat ”Cupa României” duminică, 26 mai 2024 în cadrul unui eveniment special, care a avut loc în curtea interioară a administrației județene. La festivitate au fost prezenți și reprezentanții conducerii administrative a Consiliului județean Hunedoara, în frunte cu președintele Laurențiu Nistor. ”Mulțumesc echipei Corvinul Hunedoara pentru prezența la Deva,CItește mai departe
”The Treasure of the Mountain”, activitate studențească inedită la Universitatea din Petroșani
Universitatea din Petroșani a fost gazdă, la mijlocul lunii mai, a proiectului ”The Treasure of the Mountain”, desfășurat de organizația studențească University of Petroșani Students’ Union – UPSU. Evenimentul a adunat studenți din majoritatea centrelor universitare din România, membri ai ANOSR, care au participat la o serie de activități provocatoare și pline de aventură. Activitățile au început cu o seară socială organizată de membrii University of Petroșani Student’s Union, pentru a facilita cunoașterea și socializarea între participanți. Apoi, aceștia au avut parte de o zi plină de adrenalină, parcurgând unCItește mai departe
Liga Pensionarilor Mineri Valea Jiului convoacă foștii sindicaliști la discuții pe marginea Legii pensiilor, la Clubul pensionarilor din Lonea
Potrivit unui comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului, Ion Aurel Titel (fost președinte executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului), foștii membri ai sindicatelor din minerit și foștii lideri ai organziațiilor sindicale, în prezent pensionari, sunt convocați la o întâlnire de lucru a asociației reprezentative a pensionarilor din sectorul minier al Văii Jiului. Această întrevedere va avea loc joi, 30 mai 2024, la Clubul pensionarilor din Lonea. Detalii despre acest eveniment puteți afla direct de la organizatori, apelând numărul de telefon: 0768.008.330. ”Invităm cuCItește mai departe
Sportivii lui Florin Mârza se întorc cu tolba plină de medalii de la Campionatul Național de Full Kempo
Elevii antrenorului Florin Mârza de la secția de arte marțiale a CSM Mihai Viteazu Vulcan și de la CS Fujin Vulcan își continuă seria performanțelor sportive prin câștigarea de noi medalii de aur, argint și bronz. Cea mai recentă competiție la care karatiștii din Valea Jiului au fost prezenți este Campionatul Național de Full Kempo, concurs care s-a desfășurat sâmbătă, 25 mai 2024 la București. Delegația de kempo a CSM Mihai Viteazu a numărat 14 sportivi, care au obținut următoarele rezultate: Câmpan Bogdan -medalie de aur; Tomescu Lucian -medalie deCItește mai departe
Rezultate excelente pentru șahiștii Văii Jiului la ”Cupa Orăștie 800”
Sâmbătă, 25 mai 2024 a avut loc la Orăștie un eveniment șahist care, deși organizat în premieră, s-a bucurat de un interes foarte mare din partea copiilor și tinerilor sportivi pasionați de sportul minții. Astfel, circa 100 de participanți au evoluat în primul concurs de Street Chess care a avut loc în aer liber, în centrul municipiului Orăștie, în cadrul ”Cupei Orăștie 800”, competiție organizată sub egida Federației Române de Șah, cuprinsă în calendarul evenimentelor publice care au loc în localitatea hunedoreană cu prilejul aniversării celor 800 de ani deCItește mai departe
Campanie electorală cu iz de huliganism în Valea Jiului
Cu toate că listele de candidați pentru alegerile locale din 9 iunie 2024 conțin, în cea mai mare parte, numele unor oameni cunoscuți pentru apartenența lor la clasa intelectuală, bătălia politică din campania electorală cunoaște o serie de derapaje, iar vandalismul pare să fi devenit un instrument electoral tot mai des uzitat. Mai mulți candidați implicați în procesul electoral acuză, de o vreme, situații în care le-au fost vandalizate autoturismele sau chiar că le-au fost incendiate garajele, situații în care panourile electorale și afișele sunt distruse, iar pe multe dinCItește mai departe
Educatia nonformală și rolul acesteia în reducerea abandonului scolar, subiect al unui simpozion internațional organizat de Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” Petroșani
Educația nonformală reprezintă un instrument esențial în reducerea abandonului școlar, având capacitatea de a captiva și de a motiva elevii în învățare. Deși sistemul educațional formal oferă o bază solidă de cunoștințe, în multe cazuri acesta nu reușește să stimuleze interesul și implicarea elevilor, ceea ce poate duce la pierderea motivației și la abandon școlar. Unul dintre aspectele deosebit de importante ale educației nonformale este abordarea interactivă și personalizată a învățării. Materia este prezentată într-un mod creativ și captivant, astfel încât elevii să se simtă implicați și motivați să învețe.CItește mai departe
Din ”Lada de zestre uricăneană” au fost scoși la lumină copii talentați și oameni destoinici din Ținutul Momârlanilor
Un nou proiect menit să promoveze fascinanta lume a momârlanilor Văii Jiului s-a derulat, în aceste zile, în orașul Uricani, sub coordonarea Liceului Tehnologic ”Retezat” Uricani. Purtând numele prețioasei comori din casa și inima oricărei familii de momârlani, ”Lada de zestre uricăneană” a prilejuit organizatorilor ocazia de a scoate la lumină cele mai de preț bunuri ale acestei comunități: copiii săi talentați și oamenii destoinici care duc mai departe tradițiile, obiceiurile, portul, cântecul și jocul, într-un cuvânt cultura atât de frumoasă a acestor oameni care se revendică a fi urmașiCItește mai departe
Labirintul copiilor, un nou punct de atracție în Parcul CAP Lupeni
Copiii sunt comoara neprețuită a fiecărei comunități, iar în municipiul Lupeni, reprezentanții administrației locale au grijă ca ei să fie tratați ca atare. Cu atât mai mult cu cât ne aflăm în preajma Zilei Internaționale a Copiilor, Primărie și Consiliul local al municipiului Lupeni lea pregătit copiilor din această localitate o serie de frumoase surprize prin care aceștia să se poată bucura de această zi de sărbătoare care le este dedicată. Una dintre acestea este deja prezentă și se bucură de aprecieri unanime din partea copiilor, a părinților, a bunicilorCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara / Anunț convocator ședința CJH din 30 mai 2024
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, precum și ale art. 182 alin. (4) coroborate cu ale art. 135 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean Hunedoara, vă aducem la cunoştinţă că în data de 30 mai 2024, ora 1300, va avea loc şedinţa publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, ale cărei lucrări se vor desfășura înCItește mai departe
Ședință festivă a Consiliului local Hunedoara, cu ”Cupa României” și cuceritorii acesteia la loc de cinste
Florin Maxim, antrenorul de numele căruia se leagă cea mai importantă performanță din istoria de 103 ani a fotbalului din Hunedoara, câștigarea Cupei României, a devenit, astăzi, „Cetăţean de onoare” al municipiului. Titlul a fost conferit, cu unanimitate de voturi, în cadrul unei şedinţe festive a Consiliului Local Hunedoara care s-a desfăşurat vineri (24.05.2024), la Casa de Cultură din municipiu, și la care au luat parte, printre alții, colegi din staff-ul tehnic și administrativ precum și jucători ai Corvinului 1921 Hunedoara. „Florin Maxim este un om de caracter iar întreCItește mai departe
Acțiune de dezinsecție pe raza municipiului Vulcan
Primăria municipiului Vulcan informează că, în zilele de 27 și 28 mai 2024, pe raza municipiului Vulcan se vor efectua activități de dezinsecție, care vizeză îndeosebi combaterea țânțarilor și căpușelor și, în general, a insectelor dăunătoare, la nivelul solului. Activitatea de dezinsecție presupune treceri pe spațiile verzi din parcuri, alei, cartiere și străzi publice, în fiecare din cele două zile, începând cu ora 7,00. Reprezentanții administrației locale recomandă cetățenilor municipiului Vulcan să ia măsurile necesare pentru protejarea albinelor, a animalelor de companie și a copiilor și vârstinicilor, pentru a evitaCItește mai departe