În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, precum și ale art. 182 alin. (4) coroborate cu ale art. 135 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean Hunedoara, vă aducem la cunoştinţă că în data de 30 mai 2024, ora 1300, va avea loc şedinţa publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, ale cărei lucrări se vor desfășura în sala de ședințe din sediul Consiliului Județean Hunedoara, situat în municipiul Deva, str. 1 Decembrie, nr.28, județul Hunedoara, cu următoarea ordine de zi:
- Proiect de hotărâre privind desemnarea membrului titular şi a membrului supleant, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Hunedoara în comisia de examinare pentru proba scrisă, practică sau clinică pentru ocuparea posturilor vacante de şef Serviciu de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale, șef Secție Pneumologie, șef Secție Urologie, șef Secție Medicină Internă, șef Secție Cardiologie, șef Secție Oncologie Medicală și șef Laborator de Analize Medicale la Spitalul Județean de Urgență Deva;
Inițiator: Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Nistor Laurențiu
- Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie al bugetului propriu al judeţului Hunedoara şi a situaţiilor financiare anuale, inclusiv anexele la acestea, ale Consiliului Judeţean Hunedoara şi instituţiilor publice aflate în finanţarea acestuia, la 31 decembrie 2023;
Inițiator: Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Nistor Laurențiu
- Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii Județului Hunedoara, prin Consiliul Judeţean Hunedoara, cu Municipiul Hunedoara, prin Consiliul Local al Municipiului Hunedoara, în vederea finanțării în comun a evenimentului de interes județean „Zilele Hunedoarei”;
Inițiator: Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Nistor Laurențiu
- Proiect de hotărâre privind stabilirea modului de administrare a unui teren aflat în domeniul public al județului Hunedoara și aprobarea unui act adițional la Contractul de administrare încheiat între Județul Hunedoara prin Consiliul Județean Hunedoara și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara;
Inițiator: Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Nistor Laurențiu
- Planul strategic al Autorității Teritoriale de Ordine Publică pe anul 2024;
- Întrebări, interpelări.