Echipa de aur a FC Corvinul Huneodara, câștigătoarea ediției din acest an Cupei României la fotbal a adus prețiosuyl trofeu sportiv și la Consiliul județean Huneodara, unul dintre principalii finanțatori ai clubului. Antrenorul Florin Maxim împreună cu lotul de jucători au prezentat ”Cupa României” duminică, 26 mai 2024 în cadrul unui eveniment special, care a avut loc în curtea interioară a administrației județene.
La festivitate au fost prezenți și reprezentanții conducerii administrative a Consiliului județean Hunedoara, în frunte cu președintele Laurențiu Nistor. ”Mulțumesc echipei Corvinul Hunedoara pentru prezența la Deva, mulțumesc tuturor celor care au venit alături de noi pentru a-i felicita pe jucători și pentru a sărbători așa cum se cuvine câștigarea acestui trofeu. Performanța realizată de Corvinul Hunedoara este extraordinară, iar echipa merită toate aprecierile și tot sprijinul nostru!” a spus cu acest prilej, Laurențiu Nistor, președintele CJH.
La inițiativa acestuia, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului județean Hunedoara care se va desfășura luni, 27 mai, de la ora 13.00, în Sala Mare a instituției, antrenorului echipei Corvinul Hunedoara, Florin Maxim îi va fi conferit titlul de Cetățean de Onoare al Județului Hunedoara. Cu acest prilej, vor fi acordate și Diplome de Excelență jucătorilor și conducerii tehnice a echipei de fotbal Corvinul Hunedoara.
În curtea interioară a Consiliului Județean Hunedoara, acolo unde ”Cupa României” și sportivii care au realizat performanța istorică a clubului-fanion al județului Hunedoara, au fost prezentați publicului devean, a fost o atmosferă extraordinară, creată de echipă, dar și de numeroșii fani care au venit să-i felicite pe jucătorii Corvinului, pe antrenorul principal Florin Maxim și pe reprezentanții colectivului tehnic al echipei.