Potrivit unui comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului, Ion Aurel Titel (fost președinte executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului), foștii membri ai sindicatelor din minerit și foștii lideri ai organziațiilor sindicale, în prezent pensionari, sunt convocați la o întâlnire de lucru a asociației reprezentative a pensionarilor din sectorul minier al Văii Jiului.
Această întrevedere va avea loc joi, 30 mai 2024, la Clubul pensionarilor din Lonea. Detalii despre acest eveniment puteți afla direct de la organizatori, apelând numărul de telefon: 0768.008.330.
”Invităm cu acest prilej foștii lideri de sindicat și foștii membri ai sindicatelor de la exploatările miniere, în prezent pensionari, să se alăture mișcării pensionarilor care luptă în prezent pentru o recalculare corectă a drepturilor de pensie pentru toți foștii mineri, în sensul majorării acestora conform muncii depuse și pentru prevenirea diminuării acestor drepturi de pensie din luna septembrie 2024, potrivit prevederilor din Legea pensiilor nr. 360/2023”, a declarat Ion Aurel Titel, purtător de cuvânt al LPMVJ.
Acesta a precizat, de asemenea, că posesorii de carnete emise de Liga Pensionarilor Mineri Valea Jiului – Filiala Lupeni sunt invitați la sediile asociației din Petroșani și Aninoasa pentru a reînoirea acestora, având în vedere că documentele emise în numele asociației de către Gheorghe Militaru au fost anulate, fiind emise de o persoană fără nici o calitate în această organizație.
Ion Aurel Titel precizează că înscrierea în LSPMVJ este gratuită, iar pentru rezolvarea problemelor pensionarilor nu se percep nici un fel de cotizații sau alte sume în bani.