O seamă de instituții și organizații culturale au făcut front comun pentru a răspunde unei frumoase inițiative lansate de poeta Mirela Cocheci, de a organiza la Petroșani un festival literar-artistic divers cu impact național și chiar internațional.
Scriitoarea Mirela Cocheci spune că i-a venit această idee după ce a constatat că diverse alte activități ale oamenilor de cultură din Valea Jiului sunt apreciate în mari centre culturale ale țării, tot așa cum sunt creatorii de cultură și artă din Valea Jiului sunt apreciați în cadrul evenimentelor de rang internațional la care participă. ”M-am gândit că nu ar fi lipsit de interes să arătăm oamenilor din Valea Jiului că avem atât de multe valori în toate domeniile creației artististice dar, în același timp, să putem prezenta iubitorilor de cultură din această zonă a țării admirabili și valoroși scriitori români din alte orașe ale țării sau din străinătate”, spune Mirela Cocheci.
Pentru organizarea unui astfel de eveniment, alături de Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” și Casa de presă și editură Exclusiv (care nu sunt la prima colaborare în acest sens) au venit o serie de alte instituții și asociații culturale, precum Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva, Asociația oamenilor de Cultură și Artă (ASOCA) din Deva, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala ”M. Eminescu” din Timișoara și Filiala Iași, Asociația Culturală „Luceafărul de Vest” Timișoara, Asociația pentru Civilizație Ortodoxă ASCIOR Buzău, Mișcarea Națională pentru Apărarea Drepturilor Omului „Timișoara-Oraș martir” și Grupul literar „Ioan Dan Bălan” din Valea Jiului.
În cadrul acestui eveniment vor avea loc lansări de carte, recitaluri de poezie, recitaluri muzicale, expoziții etc., evenimentul urmând să se bucure de prezența unor artiști, scriitori și oameni de cultură de certă valoare, din Valea Jiului, dar și din alte orașe ale țării.
Potrivit programului întocmit de organizatori, cu acest prilej vor fi lansate la Petroșani, volumele de versuri „Lacrimi de sticlă” și „Rouă de stele” aparținând scriitoarei Doina Guriță de la Iași; volumele de versuri „Între lacrimă și zâmbet”, „Șoapte de mătase” și volumul de haiku „Inscripții pe un bob de orez”; ale scriitoarei Violeta Andrei-Stoicescu din Madrid (Spania), cărțile scriitorului timișorean Ion Ionescu „Personalități ale Banatului” vol. 1 și 2, volumul de haiku „Ceremonia de ceai” și volumul de versuri „Semnul de carte” ale poetului Marin Rada din Slatina și volumul de versuri „Arcana animae” ale scriitorului hunedorean Dumitru Talvescu. Seria prezentărilor literare va fi completată de o prezentare a celei mai recente ediții a revistei de cultură ”Luceafărul de Vest”, care apare la Timișoara sub îngrijirea scriitorului și jurnalistului Dumitru Buțoi, precum și de un recital de poezie susținut de membri ai Grupului literar „Ioan Dan Bălan” din Valea Jiului dar și de poeți invitați din Arad, Lugoj, Timișoara și Deva, care vor recita poeme din creația proprie.
Într-o frumoasă îngemănare a artelor, lansările de carte din cadrul evenimentului ”Arte și Carte” vor fi dublate de expozițiile de sculptură ale artistului plastic Sergiu Cristian Ianza, respectiv de desen ale elevilor de la Cercul de artă al Clubului copiilor Petrila, coordonați de artistul plastic prof. Radu Dacian Chința.
De asemenea, în cadrul evenimentului, vor susține un recital artistic special valoroșii artiști ai Grupului muzical „Glasuri de argint” de la Clubul copiilor Valea Jiului, coordonator prof. Ileana Berki, laureați în acest an la Festivalul Internațional de Muzică pentru Copii de la San Remo (Italia).
Evenimentul literar-artistic ”Arte și Carte” va avea loc vineri, 14 iunie 2024, de la ora 16,00 în foaierul Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani. Intrarea este gratuită și binevenită, iar emoțiile unui spectacol cultural-artistic de ținută sunt garantate.