Cel mai important eveniment al sectorului economic de management al apei, EXPO APA 2024, care se desfășoară în aceste zile la Brașov, prezintă și pentru Apa Serv Valea Jiului un excelent prilej de dialog profesional, dar și de acumulare de know-how cu privire la cele mai noi tehnologii din domeniul industriei apei. Este și motivul pentru care o delegație numeroasă de specialiști ai operatorului serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare din Valea Jiului, împreună cu întreaga echipă managerială, participă la acest eveniment de anvergură, organizat sub egida Asociația Române a Apei.
”Acest târg precum și seminariile și simpozioanele care au loc în cadrul evenimentului, se adresează tuturor specialiștilor din domeniul apei, începând cu administratorii resurselor de apă, operatorii de servicii de alimentare cu apă și canalizare precum și a publicului larg interesat de îmbunătățirea performanțelor tehnice și manageriale ale acestui sectoru de activitate. Pentru noi este importantă prezența la acest târg mai ales pentru că, în cadrul expoziției specializate, furnizorii de echipamente și tehnologii dedicate apei prezintă cele mai noi tehnologii și echipamente în domeniu, fapt care reprezintă pentru noi un adevărat curs de specializare”, spune Cristian Ionică, directorul Apa Serv Valea Jiului.
Târgul de specialitate EXPO APA 2024 este dublat și de desfășurarea Forumului regional al apei ”Dunăre-Europa de Est” 2024, eveniment care reunește participanți din România și din mai multe state din zona răsăriteană a Europei. Ceremonia de deschidere i-a avut ca invitați pe Roxana Mânzatu, Secretar de Stat în cadrul Cabinetului Primului Ministru, Andrei Chivu, Director general în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ionel Tescaru, Președintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice și Constantin Toma, Primar al orașului Buzău și Președinte executiv al Asociației Municipiilor din România.
Președintele ARA, ing. Ilie Vlaicu,a punctat în cadrul discursului său de deschidere câteva aspecte deosebit de relevante pentru ceea ce înseamnă industria apei în România și rolul ARA în acest domeniu, arătând că:
* Industria apei este de o importanță crucială pentru întreaga industrie a țării, deoarece, dacă este susținută, are forța de a crea alte oportunități de business în jurul său.
* EXPOAPA este tot mai spectaculoasă, aducând în prim plan echipamente de ultimă generație, noutăți tehnologice, elemente surprinzătoare de inovație și cercetare. Având în vedere vizibilitatea pe care o generează, EXPOAPA trebuie să fie și o platformă prin care se pot propune planuri de perspectivă pentru domeniul apei.
* ARA este cea mai puternică asociație profesională din România, ca număr de specialiști, nivel de pregătire, prezență la manifestări internaționale. Este momentul să aducă plus valoare în domeniul pe care îl reprezintă, prin organizarea de comisii tehnice de lucru care să genereze și să dezvolte ghiduri de bune practici pentru companiile de apă din întreaga țară.
* ARA este capabilă, prin specialiștii care o compun, să realizeze planuri de pregătire profesională care să atragă de astăzi profesioniștii de mâine. Să nu mai așteptăm! Viitorul este ACUM!
Un moment important în cadrul Forumului Regional al Apei Dunăre – Europa de Est l-a sconstituit parafarea colaborării dintre ARA și ISKI (Compania Metropolitană de Apă din Istanbul, Turcia) cea mai mare companie de apă și ape uzate din Europa.
Pentru delegații din cadrul Apa Serv Valea Jiului, atât participarea la sesiunile de lucru din cadrul conferințelor, simpozioanelor și workshop-urilor organizate în cadrul acestui eveniment, dar mai ales intercațiunea cu producătorii de instalații și echipamente de ultimă generație din domeniul industriei apei au constituit tot atâtea oportunități de a afla care sunt tendințele de dezvoltare a acestui important sector de servicii publice, de a evalua evoluția tehnologiei aplicabile în sectorul de producție al apei potabile și în cel de apurare a apeolor uzate, în managementul resurselor de apă, precum și în ceea ce privește particularitățile relației cu clienții dar și identfifcarea noilor soluții de finanțare a activității.
”Toate aceste chestiuni constituie pentru noi și, în general, pentru Apa Serv Valea Jiului, cea mai bună sursă de documentare privind soluțiile de natură tehnică, dar și comercială și de management, existente pe piața națională și europeană în ceea ce privește managementul apei. Ne întoarcem de la EXPO APA 2024, la fel ca după fiecare ediție a acestui eveniment, cu un bagaj solid de informații și cunoștințe noi acumulate, cu soluții la multe dintre problemele pe care le-am ridicat în cadrul dezbaterilor din Asociația Română a Apei, cu colegii operatori din toată țara și cu mulțumirea faptului că activitatea noastră este una apreciată în această asociație profesională și una ale cărei rezultate sunt vizibile la nivel național”, a mai spus ing. Cristian Ionică, director general al ASVJ.
Forumul ARA și tîrgul de specialitate EXPO APA 2024 se derulează în perioada 12-14 iunie 2024 la Brașov.