Corvinul Hunedoara și-a aflat adversara din prima manșă a Europa League

Corvinul Hunedoara și-a aflat adversara din prima manșă a Europa League

Tragerea la sorți pentru turul 1 preliminar al Europa League, a consfințit adversarul pe care-l va întâlni în primul său meci din Cupele Europene, Corvinul Hunedoara, după calificarea de senzație obținută odată cu câștigarea Cupei României.

Astfel, Corvinul Hunedoara o va întâlni în dublă manșă pe Paksi, din Ungaria.

Potrivit cotei sale de piață, Paksi este probabil cel mai accesibil adversar pe care l-ar fi putut avea Corvinul în acest medi preliminar din Cupele europene la fotbal. În același timpă însă, întreg lotul lui Paksi FC este cotat la 8,48 milioane de euro, aproape de două ori mai mult față de lotul celor de la Corvinul Hunedoara, care este cotat la 4,55 milioane de euro.

Paksi și-a câștigat dreptul de a participa în Europa League după ce a încheiat pe locul doi în campionatul Ungariei, la diferență de 16 puncte față de campioana Ferencvaros. Clubul a fost înființat în 1952 și are două trofee în palmares. Este vorba de Cupa Ligii Ungariei din sezonul 2010/2011 și Cupa Ungariei, câștigată la finalul stagiunii recent încheiate.

Prima manșă se joacă pe terenul maghiarilor. Prima manșă a meciurilor din turul 1 preliminar al Europa League se va juca pe 11 iulie, iar meciul retur pe 17 iulie.

În celelalte partide din turul preliminar al Europa League se vor întâlni următoarele echipe:

  • Botev Plovdiv (Bulgaria) – Maribor (Slovenia)
  • Elfsborg (Suedia) – Pafos (Cipru)
  • Paksi FC (Ungaria) – Corvinul Hunedoara (România)
  • Sheriff (Moldova) – Zira (Azerbaijan)
  • Llapi (Kosovo) – Wisla Cracovia (Polonia)
  • Ruzomberok (Slovacia) – Tobol (Kazahstan)