Spectacolul „Cadențe clasice la Deva – Seară vieneză” va avea loc cu sala plină

Spectacolul „Cadențe clasice la Deva – Seară vieneză”, a reușit să umple sala Teatrului de Artă din Deva. Asociația Dobondi Art anunță rezervarea tuturor locurilor destinate evenimentului care, duminică, 30 iunie, de la ora 19:00, va aduce pe scenă importanți artiști ai Operei Naționale Române din Timișoara.

Publicul va avea parte de o călătorie în timp care îl va purta pe meleagurile Vienei de altădată prin interpretarea excepțională a soliștilor Crina Vezentan, Cristina Vlaicu, Cristina Bălășescu și Octavian Vlaicu, acompaniați la pian de către Leonard Bonea. Cum imaginea nu ar fi completă fără o coregrafie pe măsură, balerinii Alina Mihai și Alin Radu li se vor alătura artiștilor pentru a completa seara cu un moment pasional și plin de eleganță.

Cristian Rudic, Managerul Operei Naționale Române din Timișoara, va modera întregul eveniment, ghidând audiența prin scurte momente educaționale ce vor avea ca tematică poveștile, experiențele și trăirile care au făcut ca celebrele opere prezentate să prindă viață.

„Seara vieneză” este primul eveniment din cadrul „Cadențe clasice la Deva”, proiect de muzică cultă dezvoltat cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Deva, prin programul de finanțare nerambursabilă în anul 2024. Acesta constă într-o serie de trei concerte și spectacole ce vor fi prezentate pe parcursul a trei luni pe scena edificiilor de cultură din Deva. Prin acest proiect, care propune o asociere între Asociația Dobondi Art din Deva, Opera Națională din Timișoara și Filarmonica „Banatul” din Timișoara, muzica cultă de cea mai înaltă ținută ajunge în fața publicului devean, oferind oportunitatea deschiderii către acest gen de muzică și includerea Devei pe harta acestui tip de manifestări culturale.

Selecția de spectacole și concerte a fost făcută cu rigoare și cu aplecare spre satisfacerea intereselor unui public cât mai divers de către directorul artistic onorific al proiectului, Ovidiu Florian Andriș (director al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara), fiind incluse în program recitaluri, spectacole de operă și concerte educaționale (adresate deopotrivă publicului matur cunoscător, dar și nou, precum și tinerilor și copiilor deveni).

Asociația Dobondi Art propune, încă din 2014, proiecte și inițiative menite să dinamizeze viața culturală a publicului meloman, dar și să încurajeze tinerii și copiii să descopere și să se familiarizeze cu muzica cultă prin organizarea unor concerte muzical-educaționale. Câteva dintre poiectele care au valorificat misiunea asociației pe parcursul anilor sunt: Festivalul Stradivarius Music Nights by the Castle ajuns la ediția a VII-a, ce se desfășoară în curtea interioară a Castelului Corvinilor cu sprijinul Primariei Hunedoara, Stradivarius New Year’s Concert ajuns la ediția a III-a , desfășurat la începutul noului an, Concert extraordinar Romanian Chamber Orchestra sub bagheta dirijorală a Maestrului Cristian Măcelaru, Vernisaje de pictură ale pictorului Mircea Deaca atât în Castelul Corvinilor din Hunedoara, dar și în spații neconvenționale, turnee de teatru în județele din vestul țării cu actori îndrăgiți ai Teatrului Național București.