Noi modernizări din acte de caritate la Secția de Pediatrie a Spitalului de Urgență Petroșani
Secția de Pediatrie a Spitalului de Urgență din Petroșani beneficiază, de pe acum, de televizoare noi puse la dispoziția micilor pacienți în fiecare salon, în urma unei donații realizate de profesorii, părinții și elevii Școlii gimnaziale „I.G. Duca” din Petroșani.
Fondurile au fost strânse în cadrul ediției din acest an a spectacolului caritabil „Cântec pentru viață”, organizat sub egida acestei unități de învățământ șla finalul lunii mai, eveniment ajuns la cea de-a XII-a ediție. Nu mai puțin de 5650 de lei s-au adunat în urma organizării acestui eveniment. Un alt eveniment caritabil, spectacolul „Magie pentru micii eroi”, tot în parteneriat cu Școala gimnazială „I.G. Duca” pe data de 18 iunie 2024, eveniment aflat la prima sa ediție, a completat suma donațiilor cu peste 16.000 de lei.
Cele două evenimente caritabile organziate la Școala gimnazială „I.G. Duca” din Petroșani s-au bucurat și de sprijinul Asociației Casa de Ajutor Reciproc CFR Petroșani, Parohiei Ortodoxe Sf. Treime, Primăriei Petroșani, precum și altor parteneri care s-au implicat în succesul acestui generos demers.
O bună parte a fondurilor strânse din donații (11.607 lei) au fost utilizați pentru achiziționarea unui număr de 27 de televizoare noi, care au fost donate Secției de Pediatrie de la Spitalul de Urgență din Petroșani. Acestea au ajuns pe fiecare din cele 27 de saloane ale Secției de Pediatrie și au fost primite cu bucurie și recunoștință atât de șeful secției dr. Bogdan Gabi Marin Diu, cât și de toate cadrele medicale. Grație acestei donații, copiii internați vor putea avea la dispoziție, pe perioada spitalizării, oportunitatea de a vedea în salon dsenele animate preferate și alte emisiuni speciale pentru copii.
De asemenea, cu sprijinul Primăriei, tot la Secția de Pediatrie a Spitalului de Urgență din Petroșani, se va pune tarkett medical nou și se vor monta jaluzele în spațiul de joacă pentru copii iar ulterior, din suma rămasă, vot fi achiziționate jucării și stickere colorate pentru decorarea spațiilor în care sunt găzduiți copii, pe perioada spitalizării.
Organizate cu copii și din dragoste pentru copii, evenimentele caritabile derulate la Școala gimnazială „I.G. Duca” din Petroșani sunt astfel, un exemplu de atitudine și acțiune demn de întreaga noastră apreciere.