S-a mai făcut încă un important pas înainte pentru materializarea proiectului ”Aqua Park Uricani”
Dincolo de investițiile publice care vizează creșterea gradului de civilizație urbană și de confort pentru cetățenii din orașul Uricani, preocupările administrației publice locale din orașul Uricani în ceea ce privește investițiile publice se îndreaptă tot mai mult spre sectorul de dezvoltare a infrastructurii de turism.
Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu este ferm convins că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, zona turistică a Uricaniului va deveni un motor de dezvoltare locală foarte valoros. În acest scop a fost gândită și promovată ideea construirii unui „Aqua Parc” în orașul Uricani, ideea fiind avansată în urmă cu mai bine de un deceniu.
Primarul orașului Uricani este ferm convins însă că un proiect de asemenea anvergură nu poate fi realizat fără accesarea de fonduri europene și fără sprijin din partea autorităților administrației județene. „Este un proiect ambițios, pentru care am avut numeroase discuții cu președintele Consiliului județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, având în vedere faptul că am avut nevoie de sprijin financiar inclusiv în elaborarea studiului de fezabilitate și vom avea nevoie de sprijin pe toată durata implementării proiectului. Am convingerea că președintele CJH va continua să sprijine acest proiect, care va impulsiona dezvoltarea turismului nu doar la Uricani, ci în toată Valea Jiului”, spune primarul Dănuț Buhăescu.
Acesta a precizat că, în prezent, proiectul ”Aqua Parc Uricani” are finalizat studiul de fezabilitate și pe SEAP a fost deja publicat anunțul privind organizarea licitației pentru contractul de achiziție a documentațiilor tehnico-economice pentru faza de Proiect Tehnic al acestei investiții, astfel că există premisele necesare ca acest important pas înainte în materializarea proiectului ”Aqua Parc Uricani” să fie încheiat cu succes până la finalul acestui an. „Consiliul județean Hunedoara și-a asumat plata contribuției proprii și decontarea tuturor cheltuielilor neeligibile din proiectul tehnic, la faza de aprobare a finanțării, urmând ca pe parcursul derulării acestuia, orice altă cheltuială neeligibilă care mai poate apărea să fie plătită de la bugetul local. Având astfel garanția susținerii acestui proiect de către CJH, am convingerea că el va fi realizat și spun acest lucru deoarece fără sprijinul administrației județene, la nivel local nu am avea nici o șansă de a putea implementa un proiect de asemenea anvergură”, arată primarul Dănuț Buhăescu.
Valoarea totală a contractului de achiziție a documentațiilor tehnico-economice pentru faza de Proiect Tehnic al acestei investiții este estimată la 886.700 lei.
Potrivit documentațiilor din studiul de fezabilitate aprobat de administrația locală de la Uricani, viitorul Aqua Parc va fi amplasat la intrarea în orașul Uricani dinspre Lupeni și se va întinde pe o suprafață de 38.523 mp.
Construcția AQUA PARK propusă are un regim de înălțime Sp+P+1E, o suprafață construită de 2.390,20 mp., o suprafață construită desfășurată de 4.510,82 mp (inclusiv subsol tehnic), respectiv o arie utilă totală de 4.100,82 mp (inclusiv subsol tehnic).
În spațiile acoperite ale viitorului Aqua Parc, prevăzut a avea o capacitate maximă de 225 de persoane, vor fi amenajate următoarele facilități: bazine pentru copii și adulți, două tobogane pentru copii cu bazin separat, două tobogane pentru adulți cu lungime de 10 metri, o zonă de relaxare cu muzică ambientală, două zone de spa și wellness (prevăzute cu dușuri, jacuzzi, salină, saună uscată, saună umedă, duș scoțian), zonă interioară de recreere pe șezlonguri (atât la parter, cât și la etaj), zonă de recepție, zonă de prim-ajutor, vestiare (pentru bărbați, femei și persoanele cu dizabilități), sală de fitness, grupuri sanitare (pentru bărbați, fe-mei și persoanele cu dizabilități) atât la parter cât și la etaj, zonă de food-court și terasă exterioară, spații administrative. De asemenea, în zona exterioară, viitorul Aqua Parc va avea două piscine pentru adulți și una pentru copii, două locuri de joacă pentru copii, o zonă de recreere cu șezlonguri, spații verzi, o terasă placată cu pardoseală de tip deck, 150 de locuri de parcare, inclusiv cu spații pentru încărcarea mașinilor electrice, zone de spațiu verde etc.
Dincolo de toate aceste facilități, care vor asigura funcționarea Aqua Parc-ului pe tot timpul anului, investițiile vizează realizarea instalațiilor de încălzire și circulație a apei și a celor care deservesc celelalte utilități, la cele mai moderne standarde de performanță, mult peste cele care se regăsesc în cadrul unor investiții similare funcționale în țara noastră. Mai mult, având în vedere că proiectul este gândit pentru a răspunde cerințelor de reducere a amprentei de carbon solicitate de Uniunea Europeană prin programul ”Green Deal”, a fost prevăzută în proiect realizarea unor capacități de producție a energiei necesare pentru funcționarea acestui parc acvatic exclusiv din surse regenerabile. Astfel, este propusă realizarea unui parc cu 800 de panouri fotovoltaice poli-cristaline cu puterea de 500 Wp, având o putere instalată de 400kw și o producție de energie electrică estimată de circa 640 Mwh/an. Aces-tora li se adaugă și alte echipamente specifice, respectiv: 8 invertoare solare ON-GRID de 50 Kw fiecare, un post de transformare și conexiuni în anvelopă de beton (PTAB) cu puterea de 630 KVA, 6 pompe de căldură sol – apă, destinate pentru prepararea agentului termic (apă caldă cu temperatura de maxim 60ºC, cu puterea termică nominală de 145 kW), 8 puffere (rezervoare) tampon, cu o capacitate de 5000 de litri de apă, destinate pentru acumularea agentului termic prevăzute cu serpentină solară, 53 colectoare solare cu câte 30 tuburi vidate, 3 cazane de pardoseală în condensație având fiecare puterea termică de 530kW, 12 grupuri de pompare în circuit solar, echipate cu schimbătoare de căldură cu plăci, cu 2 pompe de cir-culație pentru fiecare grup, 12 controllere electronice pentru instalațiile solare; 1 schimbător de căldură cu plăci, 2 distribuitoare/colectoare de agent termic; 2 pompe electronice de circulație agent termic prevăzute cu schimbător de căldură cu plăci. 4 pompe electronice pentru circulația agentului termic pe circuitele de încălzire a apei din piscină și 4 pompe electronice pentru circulația agentului termic pe circuitul de încălzire, cu ventiloconvectoare.
De asemenea, în proiect sunt prevăzute achiziția și montarea de filtre și prefiltre pentru piscine, vane, echipamente pentru controlul nivelului apei din piscine, 6 stații de dedurizare a apei complet automatizate, echipamente de control și dozare automată pentru tratarea apei din piscine și pentru igienizare etc.
Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu a mai precizat că administrația locală de la Uricani intenționează să depună proiectul privind construcția ”Aqua Parc”-ului spre finanțare din fonduri europene, imediat ce vor fi deschise axele de finanțare pentru care sunt eligibile astfel de proiecte.