”Opera Nights” sub semn aniversar, cu spectacol de gală în Piața Victoriei din Orăștie
De-a lungul istoriei sale de opt secolee, Orăștia a fost mereu o localitate cosmopolită în care cultura și arta, în toate formele lor de manifestare, au avut un impact major în viața oamenilor.
Așa a fost și la ediția din acest an a Festivalului de operă „Opera Nights” care a consemnat, la cea de-a doua reprezentație din cadrul ediției aniversare din acest an, mai multe momente aniversare. Dincolo de faptul că apreciatul festival împlinește el însuși 10 ani de la debut, municipalitatea din Orăștie a inclus și acest eveniment artistic în calendarul amplului program cultural care marchează cei 800 de ani de atestare documentară a acestei localități. În plus, spectacolul „My fair Lady” de Frederick Loewe, prezentat pe scena în aer liber din Piața Victoriei, s-a bucurat și de aniversarea dirijorului Adrian Stanache, care și-a sărbătorit ziua de naștere la pupitrul orchestrei simfonice a Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța.
”Sunt extrem de mândru că orașul nostru este gazda unui asemenea festival de anvergură, care aduce un plus de valoare culturală comunității noastre. Acest eveniment, de o calitate artistică excepțională, a fost dedicat tuturor celor care apreciază muzica clasică. Toate aprecierile mele artiștilor care ne-au încântat și, în egală măsură, tuturor cetățenilor pentru o prezență atât de mare”, a declarat Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăștie.
Sub semnul acestor momente aniversare, dar mai ales cu bucuria că și în acest an, un public extrem de numeros a venit la întâlnirea cu muzica de înaltă calitate și pentru bucuria de a viziona în direct unul dintre cele mai emoționante și, în același timp, celebre spectacole de musical din întreeaga lume. În spectacolul „My Fair Lady” prezentat la ediția din acest an a Festivalului „Opera Nights” la Orăștie, au evoluat pe scenă artiștii: Ștefan Popov (în rolul profesorului Henry Higgins), Lică Gherghilescu (Col. Pickering), Orest Pîslaru (Alfred Doolitle), Anca Dorneanu (D-na Higgins), Gabriela Dobre (D-na Pierce), Mădălin Băldău (Freddy), Mihaela Ionescu (D-na Einsfort Hill), Silviu Vizan (Dl. Einsfort Hill), Daiana Gavrilescu (D-na Hopkins), Aurelian Ghițoi (Cârciumarul), Adrian Bădilă (Harry), Iulia Stănei (Florăreasa), Mircea Găvan (Gozales), Marian Irimia (Polițistul), Adrian Pîrlea (Charles), Anișoara Botezatu (Regina), Iulian Bratu (Majordomul), Ionuț Neagu (Prințul Lothar), Veronica Răceală, Raluca Daraban, Georgiana Medeleanu și Ana Maria Mladinovici (Servante), Ștefan Lepădatu și Marius Turtoi (Valeți).
Municipiul Orăștie a fost, aseară, gazda celui de-al doilea spectacol din cadrul Festivalului de operă în aer liber Opera Nights, ediția a X-a. Evenimentul, organizat de Consiliul juudețean Hunedoara continuă, în următoarele trei zile fiind programate spectacole: ”Rockn
Opera, vineri seara la Petrila, „Madama Buterfly”, sâmbătă, la Hunedoara și „Carmen”, duminică, la Deva.