Joi, 25 iulie 2024 de la ora 21,30 iubitorii de film pot viziona la Petroșani o serie de pelicule cinematografice care vor fi proiectate pe un ecran amplasat în centrul municipiului Petroșani, pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 74, în imediata vecinătate a Bisericii Ortodoxe „Sfânta Treime”.
De altfel, Parohia Bisericii ”Sfânta Treime” este unul dintre organizatorii acestui proiect cultural, realizat în parteneriat cu Asociația Dezvoltăm Comunitatea sub genericul „ SiMT (Simplificare Suflet – Minte – Trup)”.
Proiectul este adresat, în primul rând tinerilor de azi și liderilor de mâine, constituindu-se într-un proiect care își dorește să-i inspire pe tinerii din Petroșani și din Valea Jiului și să-i poarte într-o călătorie captivantă de descoperire personală și comunitară, într-un mediu deschis și plin de oportunități.
Prima activitate a acestui proiect o reprezintă organizarea săptămânală de proiecție de filme inspiraționale în aer liber,
Această activitate cultutral-educațională este realizată în parteneriat cu ProVideo.
Participarea celor interesați este, desigur, gratuită și binevenită!