Peste 7500 de spectatori au asistat, în tribunele stadionului din Sibiu, la încă un meci de fotbal în care spectacolul sportiv de pe teren s-a îngemănat perfect cu spectacolul suporterilor din tribune.
Sportivii antrenați de Florin Maxim s-au arătat și de această dată meritorii pentru locul pe care și l-au câștigat în Europa League. Nu a fost un meci cu goluri, în prima manșă a turului II din Europa League, în care Corvinul Hunedoara a întâlnit vicecampioana Croației, FC Rijeka. A fost însă un meci de fotbal așa cum ne-ar plăcea să vedem pe toate stadionalele din România, în care victoria a fost, dincolo de rezultatul final de 0-0, bucuria fotbalului-spectacol, jocul prin care cele două echipe au făcyut o veritabilă pledoarie pentru sportul-rege.
Corvinul a remizat, la finalul unui meci în care a jucat de la egal la egal cu vicecampioana Croației, o echipă care din 2013 joacă neîntrerupt în cupele europene, și care în urmă cu 3 ani era în grupele Ligii Europa, păstrându-și astfel încă deschise șansele de a merge mai departe în Europa League, după returul de la Rijeka de săptămna viitoare. Indiferent de rezultatul acestei întâlniri, drumul Corvinului în Europa rămâne, în continuare, o certitudine.
Între timp, o veste bună vine și de la Federația Română de Fotbal care a stabilit că echipa de fotbal Corvinul Hunedoara va avea, anul acesta, drept de promovare în primul eșalon fotbalistic al țării. O decizie corectă, având în vedere parcursul acestei echipe care scrie din nou istorie, nu doar în fotbalul românesc ci și în cel european. O echipă care unește în jurul ei suporterii, într-un fel unic și superb.
Foto: Alberto Duhomnicu & Marius Tudor