Consiliul local al municipiului Lupeni a aprobat, în ședința din 31 iulie 2024, rețeaua școlară municipală pentru învățământul preuniversitar în baza căreia este organizat sistemul educațional pentru anul școlar 2024-2025. Astfel, pe raza municipiului Lupeni vor funcționa în viitorul an școlar 5 unități de învățământ cu personalitate juridică. Patru dintre acestea se află în administrarea Primăriei municipiului Lupeni, rețeaua școlară din municipiul Lupeni fiind completată din acest an cu înființarea Școlii Postliceale Sanitare „Regina Maria”, o instituție educațională particulară care-și începe activitatea la Lupeni și care va funcționa în incinta Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni.
Dincolo însă de organizarea juridică și administrativă a învățământului preuniversitar lupenean, atenția autorităților locale din această localitate este canalizată mai ales pe tot ceea ce înseamnă modernizarea și dotarea tuturor unităților educaționale la standarde europene. În acest scop, toate liceele, școlile gimnaziale și grădinițele din Lupeni au fost cuprinse într-un amplu program de investiții, derulate îndeosebi cu fonduri atrase pe diverse programe ale Uniunii Europene. În cele mai multe dintre școlile din Lupeni, procesul de reabilitare, modernizare și dotare a unităților de învățământ se află în plin proces de derulare a lucrărilor specifice, în unele cazuri acestea fiind deja finalizate, în timp ce alte noi proiecte de investiții au fost demarate în acest an.
Cert este, după cum dă asigurări primarul municipiului Lupeni, că noul an școlar 2024-2025 le va oferi copiilor din această localitate ocazia de a învăța în școli nou-nouțe, în condiții excelente, având la dispoziție întreaga infrastructură educațională care să le confere posibilitatea de a-și desfășura procesul educațional la cel mai înalt nivel în materie. „Prin aceste proiecte de modernizare a unităţilor de învăţământ ne dorim să oferim cele mai bune conditii de studiu copiilor din municipiul Lupeni. Vom continua, să facem toate eforturile pentru ca Primăria Municipiului Lupeni să atragă cât mai multe fonduri europene, cu ajutorul cărora să modernizăm toate unităţile de învăţământ şi să dezvoltăm în totalitate localitatea noastră”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Zilele acestea, primarul municipiului Lupeni a inspectat din nou șantierele deschise la câteva din unitățile de învățământ, pentru a se asigura că lucrările avansează în ritmul convenit în contractele de execuție încheiate cu antreprenorii desemnați, astfel încât noul an școlar să poată începe fără probleme, în luna septembrie. Este, spre exemplu, cazul Școlilor gimnaziale nr. 3, respectiv nr. 1, unde lucrările de investiții realizate din fonduri europene au schimbat practic întreaga înfățișare a acestora, atât la exterior, cât și la interior.
„La Școala Gimnazială nr. 1 Lupeni s-au realizat lucrări de amenajări interioare și exterioare, clasele vor fi dotare cu mobilier educațional și echipament educațional nou, se lucrează la realizarea unei biblioteci digitale, la modernizarea laboratoarelor de specializare, a iluminatului din școală, precum și la construcția unei săli de sport moderne. De asemenea, prin acest proiect s-au reabilitat și aleile pietonale de acces către școală, respectiv aleea pietonală între strada Bisericii și strada Pădurarilor, a fost realizat unui trotuar nou pe strada Pădurarilor cu o structură de extindere pe strada Pădurarilor și o altă structură de extindere pe strada Eroilor. Cei peste 130 de ani pe care îi serbează şcoala vor găsi unitatea de învățământ complet renovată și modernizată. Prin tot ceea ce am investit aici, am făcut în așa fel încât să îmbinăm istoria cu tot ceea ce ține de modernitate, să asigurăm siguranța elevilor și să facem școala un reper pe harta obiectivelor de interes din municipiul Lupeni”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Lucrările ample de reabilitare și modernizare se derulează și la Școala Gimnazială nr. 1 Lupeni. Aici, după cum precizează primarul municipiului Lupeni, elevii vor beneficia de o infrastructură educațională modernă, la standarde europene. „Constructorul realizează în prezent împrejmuirea școlii, se lucrează la sala de sport, s-a amenajat de asemenea, o nouă cale de acces. Deja, schimbările sunt vizibile și credem că această școală cu vechi tradiții în învățământul din Valea Jiului, care trece acum prin cel mai mare program de investiții în modernizare din istoria sa, va fi și una dintre cele mai frumoase și mai moderne din România”, a mai spus primarul Lucian Resmeriță.
Lucrări similare se derulează în prezent și la cele două unități de învățământ liceal și profesional, iar de curând au demarat lucrări similare și la Grădinița „Lumea copiilor”.
Primarul municipiului Lupeni spune că, în unele dintre școlile și liceele de pe raza municipiului Lupeni lucrările vor continua și după începerea noului an școlar, însă dă asigurări că administrația locală împreună cu conducerea unităților de învățământ au luat măsurile necesare pentru ca procesul educațional să nu fie afectat de derularea proiectelor de investiții și să se desfășoare normal.
Programul investițional derulat în prezent la Lupeni în domeniul infrastructurii în Educație este cel mai complex din întreaga istorie a acestei localități, lucrările însumând zeci de milioane de euro.