Admitere de toamnă la Universitatea din Petroșani

Admitere de toamnă la Universitatea din Petroșani

După finalizarea procedurilor de admitere la Universitatea din Petroșani, în cadrul sesiunii iulie 2024, au mai rămas câteva locuri disponibile în cadrul celor trei facultăți din cadrul instituției de învățământ superior din Valea Jiului. Astfel, cei care doresc să devină stundenți odată cu noul an universitar 2024-2025 mai au o șansă pentru a fi admiși la una din specializările disponibile aici.

Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu spune că, în acest scop, pentru locurile care mai sunt disponibile, atât cu finanțare de la bugetul de stat, cât și pentru cele cu taxă, se va organiza o nouă sesiunea de admitere, la începutul lunii septembrie. „Au mai rămas câteva locuri libere, pentru mai multe specializări din cadrul celor trei facultăți de la Universitatea din Petroșani. Pentru ocuparea lor, oferim încă o șansă celor care doresc să devină studenții noștri, prin organizarea unei sesiuni de admitere în toamnă. Aceasta va avea loc la începutul lunii semptembrie, însă cei care doresc să se înscrie o pot face de pe acum, on-line, accesând pagina wev dedicată admiterii de pe portalul Universității. Condițiile de admitere sunt aceleași cu cele de la sesiunea din vară: concurs de dosare pentru admiterea la licență, respectiv concurs de dosare plus examen de cunoștințe teoretice, pentru admiterea la studiile de masterat. Tot în luna septembrie va fi organizat și concursul de admitere în cadrul Școlii Doctorale de la Universitatea noastră. Vă așteptăm să faceți parte din comunitatea noastră academică diversă și dinamică”, a declarat prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu.

Pentru admiterea la Universitatea din Petroșani, în sesiunea septembrie 2024, cele mai multe locuri disponibile sunt la Facultatea de Mine (11 locuri cu finanțare de la buget și alte 7 locuri cu taxă – la studiile de licență, respectiv 2 locuri cu finanțare de la buget și 1 loc cu taxă – la studiile de master). Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică mai are disponibile 4 locuri cu finanțare de la buget și alte 6 locuri cu taxă – la studiile de licență, respectiv 2 locuri cu finanțare de la buget și 3 locuri cu taxă – la studiile de master). La Facultatea de Științe mai sunt disponibile 1 loc cu finanțare de la buget și 12 locuri cu taxă – la studiile de licență, respectiv 4 locuri cu finanțare de la buget și 8 locuri cu taxă – la studiile de master).

Pentru înscriere și detalii complete privind procesul și calendarul admiterii, consultați pagina web: https://admitere.upet.ro/