Festivalul Pădurenilor „Drăgan Muntean” 2024 – o sărbătoare a tradițiilor

Festivalul Pădurenilor „Drăgan Muntean” 2024 – o sărbătoare a tradițiilor

Astăzi, la Poienița Voinii, a avut loc ediția cu numărul 43 a Festivalului Pădurenilor „Drăgan Muntean”, un eveniment dedicat memoriei celui mai iubit fiu al acestor meleaguri. Curtea Casei Memoriale din satul natal al artistului a fost plină de oameni care au venit să cinstească moștenirea lăsată de Drăgan Muntean. Cei care l-au iubit și prețuit pe Drăgan Muntean i-au cinstit astăzi memoria, la ediția cu numărul 43 a festivalului care îi poartă numele.

După Sfînta Liturghie arhierească oficiată de Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul – Arhiereu Vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, participanții la acest eveniment s-au îndreptat spre Casa Memorială Drăgan Muntean. Curtea Casei Memoriale din satul natal a fost plină, iar cel mai iubit fiu al pădurenilor a fost comemorat așa cum se cuvine.

Etnologul Rusalin Ișfănoni, un fiu al pădurilor și un promotor neobosit al tradițiilor străvechi, a fost prezent pentru a împărtăși din bogăția culturală a zonei. Cu multă dragoste pentru aceste meleaguri, el a prezentat straiele autentice ale pădurenilor și a adus în prim-plan obiceiurile care definesc acest colț unic de Românie.

Atmosfera de sărbătoare a fost îmbogățită de prestațiile artistice ale Ansamblului Folcloric „Leleșana”, Fanfarei din Ghelari și solistului Bogdan Toma, care au dat viață tradițiilor și cântecelor acestui ținut binecuvântat. Ediția din acest an a fost, fără îndoială, una dintre cele mai reușite, reflectând dragostea și respectul pentru moștenirea culturală a Pădurenilor.

Distracția s-a mutat apoi pe Dealul Cornetului, unde toți cei care iubesc acest tărâm binecuvântat de Dumnezeu cu o zestre naturală neprețuită, Ținutul Pădurenilor, au venit cu inima deschisă, pentru a se bucura și pentru a-și aminti de marele doinitor al Ardealului, cel care a făcut cunoscute întregii lumi portul și tradițiile acestor meleaguri. Pe Dealul Cornetului, hunedorenii s-au bucurat de peisajul natural și de spectacolul folcloric organizat în amintirea marelui doinitor al Ardealului, Drăgan Muntean, cel care a dus faima portului și tradițiilor pădurenilor peste hotare.

Evenimentul a fost organizat de CJ Hunedoara prin DGAMPT Hunedoara și CCA Hunedoara, în parteneriat cu administrațiile locale din comunele Ghelari și Bunila. Consiliul Județean Hunedoara a fost reprezentat de vicepreședinții Ion Bădin și Alin Țambă.