joi, august 29th, 2024
Fotbaliștii de la Minerul Lupeni sunt pregătiți pentru startul noului campionat în Liga a III-a
Sâmbătă, 31 august 2024 se vor disputa primele partide de fotbal din cadrul ediției de campionat 2024/2025 din Liga a III-a. Din acest an, pe tabloul competiției, este înscrisă și echipa Minerul Lupeni, care a reușit să obțină promovarea în Liga a III-a valorică ca urmare a unei decizii luate de Federația Română de Fotbal, despre care am informat la vremea respectivă. În primul meci din noua ediție a campionatului Ligii a III-a, fotbaliștii de la Minerul Lupeni vor întâlni pe teren propriu, una dintre cele mai titrate echipe aleCItește mai departe
Alpiniștii ISU Hunedoara, pe primul loc la la Concursul internațional de salvare de la înălțime din Ungaria
În perioada 22-25 august 2024, în Capitala Ungariei, Budapesta s-a desfășurat concursul internațional de salvare de la înățime „Rope technical rescue competition” la care au fost prezenți și alpiniști din cadrul ISU Hunedoara. Aceștia s-au clasat la final, pe primul loc al competiției, întrecât colegi din cadrul echipajelor de situații de urgență din țări precum SUA, Slovenia, China și Ungaria. Reprezentanții ISU Hunedoara salută acest succes al alpiniștilor din cadrul instituției și apreciază că în spatele acestei reușite remarcabile stau zeci de ore de antrenament efectuate atât în timpul programului,CItește mai departe
Începe Festivalul „Dac Fest – Sub semnul lupului” de la Simeria
Ediția a XIV-a a Festivalului Dac Fest „Sub Semnul Lupului”, festival de reconstituire istorică dacică și romană organizat în județul Hunedoara, se va desfășura în perioada 30.08-01.09.2024, la Simeria și pe platoul Măgurii Uroiului. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, Direcția Județeană pentru Cultură Hunedoara, Primăria Orașului Simeria, Asociația Terra Dacica Aeterna, Centrul Cultural și de Creație al Orașului Simeria. Deschiderea festivalului va avea loc vineri, 30 august, la ora 21:00, și va fi marcată la Simeria, potrivitCItește mai departe
Se redeschide Bazinul de înot de la Petroșani
Administrația publică locală de la Petroșani aduce o veste bună pentru pasionații de înot din localitate și din Valea Jiului, informând că Bazinul de Înot Didactic ”Avram Iancu” din Petroșani se redeschide, începând cu data de 2 septembrie 2024. Până la acea dată vor avea loc ample lucrări de igienizare și întreținere specifice, astfel încât acesta să corespundă tuturor cerințelor și reglementărilor din domeniu. Atât pentru copii, cât și pentru cei mari, înotul este una dintre cele mai plăcute și relaxante activități sportive, care influențează în bine starea de sănătate. AdministratoriiCItește mai departe
Laurențiu Nistor: „PSD asigură echitate și dreptate pentru recalcularea pensiilor”
În urma procesului de recalculare a pensiilor, un număr de 3,8 milioane de seniori din România vor beneficia de venituri majorate, garantând astfel echitate și dreptate în sistemul de pensii. Acest proces de recalculare asigură faptul că nicio pensie nu va scădea, iar 8 din 10 pensionari vor primi sume mai mari decât cele pe care le primeau anterior. Stabilitatea veniturilor pensionarilor este garantată Indiferent de rezultatul recalculării, indiferent de abordările populiste afișate de anumiți politicieni în aceste zile, fiecare pensionar va primi începând cu luna septembrie cel puțin aceeașiCItește mai departe
Salariile angajaților CEVJ cresc, de la 15 septembrie 2024, cu 300 de lei
Angajații din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului vor avea salarii mai mari cu 300 de lei, de la 15 septembrie 2024. Decizia vine în urma discuțiilor dintre Sindicatul Muntele și administrația CEVJ ce au avut loc în ultima perioada de timp, în care s -a stabilit valoarea coeficientului de corelare cu coșul minim și inflația care trebuie aplicat conform Contractului Colectiv de Muncă în vigoare la nivelul companiei energetice din Valea Jiului. „Astfel începând cu data de 15 septembrie anul curent fiecare salariat al CEVJ va beneficia de o creștereCItește mai departe
Pensionarii din minerit contestă noile decizii de pensie și cer revizuirea urgentă a noii Legi a Pensiilor
Deși la nivel general, noua Lege a Pensiilor este privită drept una care aduce pensii mai mari pentru 8 din 10 pensionari din România, iar media creșterilor de pensii de la 1 septembrie 2024 consemnează statistic o evoluție de 27%, pentru 700.000 de pensionari din România veștile nu sunt la fel de bune. Ba dimpotrivă! Astfel, pentru pensionarii care au lucrat ani de zile în condiții grele și periculoase, în domenii precum minerit, siderurgie, chimie,, cariere, căi ferate și alte ramuri similare, noile decizii emise după recalcularea pensiilor consemnează reduceriCItește mai departe
Expoziție de autoturisme Oltcit, pe 31 august, la Lupeni
Pasionații de automobile „de epocă” din Valea Jiului, vor avea ocazia de a (re)vedea autoturismul românesc OLTCIT, mașina produsă la Craiova, în fabrica devenită, în ultimii ani ai epocii comuniste, rivala tradiționalei fabrici ”Dacia” de la Pitești. O inedită expoziție de autoturisme OLTCIT va fi prezentată sâmbătă, 31 august 2024, de la ora 12,00 în municipiul Lupeni. Aceasta va avea loc în parcarea de la Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni, sub genericul „Auto-Nostalgia Oltcit Fan Club”. Evenimentul este organizat de Asociația Oltcit Fan Club România, cu susținerea Primăriei Municipiului Lupeni.CItește mai departe
CSM Jiul Petroșani e pregătit pentru noul sezon fotbalistic
Atât echipa de fotbal a CSM Jiul Petroșani, cât și stadionul „Petre Libardi” sunt pregătite pentru debutul noului sezon competițional, care este programat pentru finalul acestei săptămâni. În prima etapă de campionat, Jiul Petroșani va întâlni în deplasare SCM Râmnicu Vâlcea în data de 31 august 2024. Jiul Petroșani joacă în ediția 2024/2025 a campionatului regional de fotbal, în Liga a III-a, potrivit tragerii la sorți a FRF fiind repartizată în Seria a 8-a din care mai fac parte: ACS Speedy Academy, Vulturii Fărcășești, ATCS Sparta Rm Vâlcea, CSO Filiași, SCMCItește mai departe
Diplome de Excelență pentru reprezentanții companiei Mass Global Energy, care derulează în județul Hunedoara cea mai mare investiție privată din țara noastră
În deschiderea ședinței Consiliului Județean Hunedoara din data de 28 august 2024, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a acordat o serie de ”Diplome de excelență”, distincțiile fiind destinate reprezentanților companiei Mass Global Energy, respectiv domnilor AL DULAIMI Salman Daoud Zebal, HASAN Ahmed Abdulfattah Hasan și KARIM Dalawer. Aceștia au fost onorați în acest fel de administrația județeană pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea economică și socială a județului Hunedoara. Proiectul de acordare a diplomelor a fost adoptat de consilierii județeni prezenți cu o singură abținere. Compania Mass Global Energy deruleazăCItește mai departe