Angajații din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului vor avea salarii mai mari cu 300 de lei, de la 15 septembrie 2024.
Decizia vine în urma discuțiilor dintre Sindicatul Muntele și administrația CEVJ ce au avut loc în ultima perioada de timp, în care s -a stabilit valoarea coeficientului de corelare cu coșul minim și inflația care trebuie aplicat conform Contractului Colectiv de Muncă în vigoare la nivelul companiei energetice din Valea Jiului.
„Astfel începând cu data de 15 septembrie anul curent fiecare salariat al CEVJ va beneficia de o creștere a salariului tarifar cu o suma de peste 300 de lei /angajat. Această majorare vine ca urmare a creșterii inflației și a valorii coșului minim necesar pentru un trai decent . Ne bucură că în momentul de față Contractul Colectiv de muncă se respecta în integralitate, toate drepturile prevăzute în CCM și implicit în Contractele individuale de muncă fiind plătite la zi”, a declarat Darius Cîmpean, președintele Sindicatului „Muntele”.
Potrivit acestuia, organziația sindicală a demarat în același timp și discuțiile preliminare pentru încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă al salariaților CEVJ.