Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara, oferă prietenilor ei de toate vârstele manifestarea culturală Noaptea Bibliotecilor, aflată în acest an la cea de-a XIII-a ediție.
Pentru acest eveniment porțile bibliotecii se vor deschide în seara zilei de 21 septembrie 2024, ora 18:00, și tuturor oaspeților le este propus un program artistic și de divertisment variat și atractiv cu teatru, dans, muzică, lectură, expoziții etc.
În deschiderea programului, pe scena amenajată în curtea Consiliului Județean Hunedoara, cei mici vor putea savura dramatizarea celebrului roman al lui Rudyard Kipling, Cartea junglei, pusă în scenă de talentata trupă a Teatrului „Ion D. Sîrbu” din Petroșani în regia lui Dan Mirea. Copiii vor asista la palpitantele aventuri pe care micul Mowgli le trăiește în junglă alături de ursul Baloo, pantera Bagheera, pitonul Kaa, șarpele Shere Khan și, desigur, lupii care l-au crescut. Zeci de generații de copii au fost fascinați de această carte nemuritoare și, desigur, micii noștri spectatori vor fi și ei încântați.
Copiilor li se adresează și următorul punct din program: „Robotică și noi tehnologii’, la Sala de Lectură a bibliotecii, unde sub coordonarea dr. ing. Paul Țoța cei mici vor fi inițiați teoretic și practic în universul roboților, domeniu nou și de mare impact în zilele noastre.
Va urma un recital coregrafic plin de grație și dinamism: tot pe scena din curtea Consiliului Județean Hunedoara publicul va asista la momentul „Bibliodance”, oferit de trupa de balet Lebedele Mari (instructor – coregraf Viorica Iacob); „Ritm și grație” cu Academia Sarisa (balet – coregraf Ramona Băloiu, dans – coregraf Mădălina Ancu) și „Ritm, culoare, bucurie” (oferit de trupa de dans Magic Bees de la Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” din Deva, instructor – coregraf Adriana Ștefan).
„Cei mici se vor bucura pe toată durata serii de jocuri și surprize sub genericul Biblioland pe care le vor afla în curtea Consiliului Județean Hunedoara: tobogane gonflabile, modelaj de baloane, vată de zahăr, fotografii la minut, pictură pe față, care toate vor bucura zecile de copii pe care îi așteptăm cu drag. Momentul culminant va fi recitalul îndrăgitei soliste de muzică ușoară, Andra, nume care este celebru în lumea iubitorilor de entertainment și muzică de bună calitate. Ea va cânta și va încânta publicul cu piese celebre din repertoriul ei bogat, piese devenite șlagăre”, spune Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.
Acesta menționează că evenimentul aduce în atenție și expoziția „Ecouri artistice”, realizată cu lucrări de pictură și grafică ale cursanților clubului de artă Curcubeu organizat de biblioteca județeană. Culoare, forme, armonie, inspirație, toate acestea vor fi nelipsite din creațiile etalate de entuziaștii și talentații artiști amatori.
„Ca și în alți ani, se va face vizitarea ghidată a secțiilor bibliotecii, vizitatorii vor face cunoștință cu drumul parcurs de carte de la achiziție până când ajunge în mâna cititorului, vor cunoaște secțiile, vor sta de vorbă cu bibliotecarii care îi vor purta în minunata lume a cărților. Programul bogat al Nopții Bibliotecilor este o invitație pe care o adresăm din toată inima prietenilor noștri vechi și celor noi care vor face abia acum cunoștință cu tot ce oferă Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva comunității noastre”, a mai spus Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.
De asemenea, în cadrul evenimentului special ”Noaptea Bibliotecilor”, utilizatorii care au întârziat în returnarea cărților ori a documentelor împrumutate, vor putea să le restituie fără niciun fel de penalizare. De asemenea, pe tot parcursul evenimentului, utilizatorii se vor putea înscrie gratuit la bibliotecă.
Participarea publicului la întreaga serie de evenimente din ”Noaptea Bibliotecilor” de la Deva este liberă!