Dorința echipei de la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani de a include în repertoriul său piese care au ca subiect viața minerilor este una cât se poate de firească, iar de-a lungul anilor, această temă pe cât de generoasă, pe atât pe periculoasă, a fost abordată cu talent, cu sensibilitate și curaj în piesele montate pe scena teatrului din Valea Jiului, aproape în fiecare stagiune.
Așa s-a întâmplat și anul acesta când pentru debutul noii stagiuni teatrale, care s-a produs la mijlocul lunii septembrie, a fost ales un text dramaturgic care-i aparține scriitorului Szekely Csaba, iar regia acestui spectacol i-a fost încredințată unuia dintre cei mai valoroși regizori români contemporani, Botond Nagy. Cu un titlu absolut sugestiv, ”Flori de mină”, deși nu are ca inspirație comunitatea minieră a Văii Jiului (ci un vechi sat minier maghiar), așa cum nu-și propune să așeze vreo oglindă în fața ortacilor de aici, actul dramaturgic aduce în atenție, într-un spectacol de certă valoare artistică, minerii, modul și locul lor de viață. Cu toate acestea, considerăm că prentarea acestui spectacol în fața unui public ce aparține unei comunități miniere este, totuși, un act de mare curaj asumat de echipa de producție.
Pentru publicul mai puțin familiarizat cu subtilitățile artei dramaturgice și mai puțin atent la finețurile și artificiile scenografice și regizorale care constiutuie altfel „sarea și piperul” unui spectacol de teatru contemporan, acest spectacol pare la prima impresie un afront adus breslei minerești și comunităților de mineri din Valea Jiului: Așa cum de altfel au și apărut în spațiul public o seamă de reacții de acest fel, după dubla premieră. Mulți sunt cei care s-au grăbit să judece dintr-o astfel de perspectivă simplistă, fapt care ne face să credem că, poate, dincolo de traducerea textului din limba maghiară în limba română, piesa ar fi necesitat, în prealabil, și o translatare a perspectivelor din care este analizat subiectul ceva mai amplă decât reperele transmise prin cuvintele regizorului Botond Nagy în caietul-program. Acolo unde acesta arată cât se poate de clar că avem de-a face cu „o scriitură de o realitate brutală intersectată cu un comic abundent, cu personaje pescuite din apa rece a Jiețului, un text cu o situație emoționantă împletit cu dâre de speranță în bezna adâncită a sinelui nostru”.
Spectacolul „Flori de mină” prezintă viața unei mici comunități miniere fără perspective, în care oamenii nu par să-și mai găsească nici locul și nici rolul și nici măcar cele mai simple și firești sentimente umane. Aici trăiește Ivan (al cărui rol este interpretat cu un realism excepțional de Robert Vladu), un miner care, aparent, prin atitudine și acțiune, prezintă un personaj violent, vulgar, bețiv, care e gata să-și ucidă tatăl bolnav pe care se consideră condamnat să-l îngrijească, în ciuda voinței sale. Ivan este văzut astfel ca o brută, ca un om fără nici un Dumnezeu. Tot ca o figură dezumanizată este prezentat și personajul doctorului Mihaly (interpretat excelent de Cosmin Brehuță), intelectualul care odată ajuns în acest „sat împuțit” din care nu mai găsește nici o cale de scăpare, e transformat la rândul său într-un om-neom. Resemnarea în deznădejde și în suferință urmărește și personajele Ilonka – sora minerului Ivan (care pune în evidență, din nou, talentul scenic al actriței Bianca Holobuț) și Irma (rol căreia îi dă viață, cu o sensibilitate remarcabilă, Irina Bodea-Radu). Doar Illeș (interpretat exemplar, la mare artă, de Mihai Sima) este, oarecum, un personaj care pare desprins dintr-o altă poveste, cu toate că spectatorii vor descoperi, pe parcurs, tragicul destin al acestui personaj, altminteri, de o veselie enervantă.
Cu replici tăioase, uneori vulgare dar și cu scene dureroase, de un tragism greu de descifrat, sigur că spectacolul este în măsură să șocheze, să contrarieze, să enerveze… Mai ales un public care se revendică a fi, la rândul său, istoric, geografic și cultural, atașat mineritului.
În realitate, însă, utilizând tehnici scenografice moderne și subtilități regizorale care reconfirmă locul pe care Botond Nagy îl ocupă în elita creatorilor de artă teatrală din România, spectacolul „Flori de mină” nu face altceva decât să aducă în atenție antiteza felului în care sunt priviți, în genere, minerii, în societate și cea în care este văzută o regiune minieră cu aceea a realității ce definește minerii și locurile în care trăiesc aceștia. Acest lucru este perfect evidențiat de rolul Cameramanului” (interpretat de tânărul actor Andrei Șchiopu) care, pe parcursul întregului spectacol, filmează tot ceea ce se petrece pe scenă, imaginile fiind difuzate în direct pe ecrane gigant așezate în fața spectatorilor. Dincolo de această inovație de tehnică artistică transpusă peste textul clasic al lui Szekely Csaba, rolul Cameramanului este, de fapt, rolul-cheie al întregului spectacol, acesta având misiunea tocmai de a descifra mesajul prin care regizorul Botond Nagy arată că minerii nu sunt, sub nici o formă, acele personaje fără nici un Dumnezeu, așa cum de cele mai multe ori i-au prezentat (și încă, din păcate, îi mai prezintă) televiziunile și presa, distorsionînd în goana de senzațional până și cele mai intime sentimentele ale unor oameni pe care, uneori, poate, am uitat și noi, ceilalți, să-i vedem așa cum sunt: demni, curajoși, dârji, muncitori, onești, sensibili, cu inimă mare, cu tradiții și cu o credință de nezdruncinat.
Tot așa cum, intercalând în cursul spectacolului, imagini din subteran, dar și din Munții Parâng și de pe Cheile Jiețului, Botond Nagy prezintă, în aceeași antiteză, felul în care și noi, cei care trăim în comunitatea minieră a Văii Jiului, ne dorim deseori să „evadăm” de aici, să plecăm unde ne-or vedea ochii, fără a realiza că, în realitate, viața noastră se derulează într-un veritabil colț de Rai.
De aceea, piesa lui Csaba Szekely pusă în scenă la Petroșani de regizorul Botond Nagy nu este una despre mineri priviți în oglindă, cu atât mai puțin despre minerii Văii Jiului. Ea este, de fapt, o piesă despre cum sunt, în general, oamenii aceștia speciali și comunitățile de mineri și cum sunt aceștia prezentați, deseori de unii care nici nu-i cunosc, nici nu-i înțeleg și nici nu au măcar dorința de a o face. Iar acest adevăr este relevat în spectacolul „Flori de mină”, de una dintre cele mai frumoase replici, căreia Irina Bodea-Radu (Irma) îi dă valoare printr-o interpretare magistrală (răspunzându-i lui Ivan care, deznădăjduit, dar resemnat, afirmă: „Cum îs eu! Așa, ca mina asta!”), spunând: „Ivan, dar tu nu ești deloc așa! Uite, dacă cauți în adâncul sufletul tău, așa ca în mină, ai să descoperi flori strălucitoare sub colbul prafului de cărbune. Sunt cele mai frumoase flori, sunt… FLORI DE MINĂ!”
Acesta este de fapt, mesajul spectacolului „Flori de mină”, care a deschis noua stagiune teatrală de la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroșani. Unul de bucurie, ascunsă precum florile de mină sub colbul cenușiu al prafului de cărbune. E un spectacol trist, dar cu mesaj optimist! Pentru că, așa cum spune regizorul Botond Nagy, „când vorbim de teatru îmi place să cred că vobim de bucurie, nu despre exorcizare.”
Altminteri, privit și judecat superficial, acest proiect artistic, care trimite la reflecție și care merită și trebuie jucat pe marile scene din centrele culturale ale țării, ar putea deveni aici, acasă, în comunitatea de mineri a Văii Jiului, unul precum destinul personajelor pe care le prezintă: sinucigaș!
Fotografii de Andrei Văleanu
