Străzile din municipiul Petroșani vor fi mai intens iluminate pe timp de noapte, după ce administrația publică locală a demarat un amplu proiect de modernizare a infrastructurii iluminatului public stradal.
Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, în cadrul proiectului vor fi înlocuite peste 1300 de corpuri de iluminat, de ultimă generație, investiție în urma căreia municipiul Petroșani va beneficia de un iluminat public modern și eficient, în timp ce consumul și costurile la factura de energie se vor reduce cu 70%.
Proiectul este finanțat prin Administrația Fondului de Mediu, iar obiectivul general este modernizarea sistemului de iluminat public, prin implementarea de soluții ecologice, în spiritul eficienței energetice.