Emil Părău: Scrisoare deschisă către suporterii Minerului Lupeni

Emil Părău: Scrisoare deschisă către suporterii Minerului Lupeni

Este o bucurie pentru noi toți, cei care credem în frumusețea spectacolului sportiv și ne bucurăm, de pe teren sau din tribune, de jocul de fotbal, faptul că echipa noastră de suflet Minerul Lupeni a pășit cu dreptul în ediția 2024-2025 a Ligii a III-a, fiind neînvinsă după 4 etape de campionat.

Bucuria noastră este însă umbrită de faptul că, în presa sportivă din Banat, nu doar prestația echipei și a galeriei Minerul Lupeni, ci și însăși prezența noastră în Liga a III-a este luată în derâdere și prezentată ca fiind rodul unui „artificiu” al FRF realizat „împotriva criteriilor sportive”.

Sigur că putem înțelege supărarea oamenilor de fotbal din zona Banatului și chiar a cronicarilor de sport legate de faptul că Minerul Lupeni are o evoluție peste așteptări în acest debut de campionat, însă nu putem fi de acord cu acuzațiile total nefondate care ni se aduc și nici cu aluzii la limita calomniei față de regiunea din care facem parte.

În fața suporterilor echipei Minerul Lupeni, dar și în fața tuturor iubitorilor de sport care vin la stadion, fie la Lupeni, fie la Arad sau Timișoara, ori în celelalte localități unde jucăm, suntem datori cu câteva precizări pe care le consider absolut necesare.

  1. Este foarte adevărat că Minerul Lupeni a avut parte de o nesperată șansă de a evolua în această ediție de campionat în Liga a III-a și cred că suporterii au dreptul să știe cum am ajuns în această situație. După cum se știe, la finalul ediției de campionat 2023-2024, Minerul Lupeni a câștigat campionatul județean (ba chiar și Cupa României, la acest nivel competițional), fapt care ne-a permis să jucăm barajul de promovare cu Viitorul Arad. Deși am obținut un scor egal (0-0) în deplasare, am pierdut acel meci acasă, reușind să acumulăm doar un punct din cele două meciuri.

Sigur că ne-am consolat cu gândul că vom juca și în acest an tot în campionatul județean, este adevărat cu o echipă întărită (pe teren și la nivelul staff-ului) și cu gândul la promovare. Pe parcursul verii însă, mai multe echipe din Liga a III-a și-au anunțat retragerea din campionat, din cauza dificultăților financiare întâmpinate de cluburile sportive de care aparțin. Cum, din fericire, Minerul Lupeni are parte de o alianță fericită a unor finanțatori și a Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni, ne-am exprimat dorința ca, în cazul în care se eliberează vreun loc iar Minerul Lupeni întrunește condițiile de eligibilitate, să fim acceptați în Liga a III-a, decizia noastră fiind transmisă Federației Române de Fotbal, atât de către CS Minerul Lupeni, cât și de Primăria Lupeni și Asociația Județeană de Fotbal.

În baza analizei făcute de FRF exclusiv pe baza criteriilor din Regulamentul Federației în astfel de situații, candidatura noastră la un loc din Liga a III-a s-a clasat pe locul al treilea, după cele ale cluburilor de fotbal din Codlea și Ștefănești. Cu toate că s-au retras mai multe echipe din Liga a III-a, potrivit regulamentului FRF întâietatea la ocuparea locurilor rămase libere revine, mai întâi, echipelor care au retrogradat din Liga a III-a, o bună parte din acestea reînscriindu-se astfel în noul campionat. Este cât se poate de clar că acest criteriu nu este tocmai unul sportiv (de preferat credem că ar fi fost jucarea unui meci de baraj între echipele care au pierdut meciul de baraj al câștigătoarelor din campionatul județean și cele care retrogradat din Liga a III-a, ca să vorbim cu adevărat despre un criteriu sportiv!) însă ne-am resemnat în fața situației. În analiza FRF, următoarele echipe care au drept de promovare pe locurile disponibile după retragerea unor cluburi, sunt cele care provin de la Academiile de fotbal (regulă de care s-au bucurat alte două echipe, din Ploiești, respectiv Cluj Napoca).

Ne-am bucurat, la un moment dat, atunci când echipa din Târlogeni și-a anunțat retragerea, fapt care ne aducea și pe noi în situația de a putea promova, potrivit regulamentului, însă la scurt timp, clubul a revenit asupra deciziei și s-a înscris în campionat.

Norocul nostru a fost acela că, în ultimul moment, a apărut știrea că Șoimii Lipova se retrage și pe locul astfel rămas liber am putut promova noi.

Este astfel, cât se poate de evident faptul că, în ceea ce privește promovarea echipei noastre în Liga a III-a aceasta s-a făcut exclusiv pe baza criteriului sportiv și nicidecum ca urmare a vreunui „artificiu” sau „implant” al FRF, așa cum în mod total eronat, chiar calomnios, se insinuează în unele articole de presă apărute în ziarele de sport din Timișoara.

  1. Poate că performanțele obținute de jucătorii noștri în acest debut de campionat în Liga a III-a constituie un „ghimpe” pentru competitorii noștri, însă dorim să-i asigurăm pe toți iubitorii de fotbal din seria în care evoluăm, că dorința echipei Minerul Lupeni nu este decât aceea de a oferi un fotbal curat, un fotbal spectacol, pentru toți iubitorii de sport în fața cărora evoluăm. Acest lucru a fost înțeles pe deplin de suporterii echipei noastre, Minerul Lupeni având astăzi una dintre cele mai frumoase galerii din fotbalul românesc de la acest nivel competițional, care susține echipa atât în meciurile de acasă, dar și în deplasare. Spre exemplu, la cel mai recent meci, de la Șag, galeria noastră a avut peste 100 de suporteri, unii veniți din Lupeni, alții din rândul celor stabiliți în Timișoara și zonele limitrofe. Spectacolul din tribune este unul unanim apreciat în lumea iubitorilor de fotbal, iar performanța pe care noi am obținut-o, de a elimina înjurăturile din „repertoriul” unei galerii de fotbal și chiar de pe stadion credem că este una mai mult decât respectabilă.
  1. Nu putem decât să ne bucurăm de faptul că bucuria pe care o trăim pe teren, pe banca tehnică sau în tribune, la fiecare meci al echipei Minerul Lupeni din Liga a III-a, este dublată de bucuria unor rezultate bune pe care jucătorii, membrii staff-ului tehnic și de conducere ni le aduc drept recompensă a efortului comun sportivi-finanțatori-administrație locală de a readuce pe firmamentul activităților din frumoasa noastră Vale a Jiului, fotbalul, ca spectacol sportiv. În același timp, ne indignează afirmațiile făcute, din motive neștiute și neînțelese, în presa bănățeană care, în mod calomnios, contestă dreptul clubului nostru de a evolua la acest nivel, pe motiv că regiunea ar fi una „defunctă din punct de vedere economic”, tot așa cum contestă până și performanțele clubului sportiv Corvinul Hunedoara, câștigătoarea Cupei României, pe motiv că „echipa provine dintr-o zonă siderurgică ruinată”. Credem că astfel de afirmații nu doar că sunt profund nedrepte, ci de-a dreptul jignitoare și nu fac cinste unor oameni care pretind că apără valorile sportului și sportivității.

Dincolo de toate acestea considerații, vă asigur că Minerul Lupeni va continua să joace fotbal, nu pentru a strica socotelile altor competitori, ci exclusiv pentru a-i bucura pe suporterii care vin la stadion pentru a se bucura de sportul-rege. Este crezul nostru și vom face tot ceea ce depinde de noi, ca finanțatori, autorități, conducători de club, antrenori și jucători, pentru acest lucru, chiar dacă asta ne face, poate, un „ghimpe” pentru ceilalți.

Vă invit pe toți cei care iubiți fotbalul să veniți la stadion. Să arătăm tuturor că și în Valea Jiului vrem și știm să ne bucurăm de fotbal.

P.S. „Nici o echipă din lumea asta nu pot să o iubesc la fel,
Minerul e, Minerul e echipa noastră din Lupeni!”

Hai, Minerul!

Emil PĂRĂU