Continuă investițiile în infrastructura locală din municipiul Lupeni

Continuă investițiile în infrastructura locală din municipiul Lupeni

E toamnă rodnică pentru autoritățile administrației publice locale din municipiul Lupeni în ceea ce privește derularea programelor de investiții care au ca scop modernizarea infrastructurii publice locale.

Primarul localității, Lucian Resmeriță spune că pe șantierele de investiții se lucrează intens, iar asfaltul devine tot mai mult o realitate cotidiană în cartierele municipiului, dar și pe unele dintre cele mai uzitate artere rutiere ale localității. Astfel, de curând au fost finalizată lucrările de asfaltare de pe străzile Eroilor și de pe strada care duce la campusul Liceului Tehnologic Lupeni, iar pe străzile Plopilor și Gorunului continuă lucrările de modernizare a infrastructurii publice, atât în ceea ce privește asfaltarea străzilor, cât și asfaltarea trotuarelor și a locurilor de parcare.

Între timp, au fost demarate și alte lucrări de amenajare a unor noi locuri de parcare, îndeosebi pentru rezidenți, care vizează de această dată parcarea situată pe strada Viitorului, în zona blocurilor B1 – M 3. „Continuăm amenajarea locurilor de parcare și pe strada T. Vladimirescu, în zona blocurilor 44-46, în zona Spitalului Municipal Lupeni și pe strada Parângului, în zona blocurilor A6 – A7. Profităm de vremea bună din această toamnă pentru a duce la îndeplinire cât mai multe din proiectele de acest fel pe care le-am prevăzut în programul de lucrări publice al Primăriei municipiului Lupeni. Dezvoltăm Lupeniul, cu fonduri europene, în principal, dar și cu resurse financiare de la bugetul locale sau pe care am reușit să le atragem de la bugetul de stat”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.

Acesta dă asigurări că, în perioada iomediat următoare, vor începe lucrări similare de amenajare a locurilor de parcare de la parcarea situată în zona blocului A7 strada Parângului – blocul G2 strada Bucura.

Municipiul Lupeni dispune, la acest moment, de cea mai vastă și cea mai modernă rețea de locuri de parcare din regiunea Văii Jiului.