Circa 30 de copii din cadrul organizației „Salvați Copii” – Filiala județului Hunedoara au participat, la Petrila, la un inedit eveniment în care micuții au avut posibilitatea să acumuleze noi cunoștințe despre tehnică și tehnologie, dar și să se distreze cu echipamentele 3D puse la dispoziție de dascăli pricepuți.
Totul a fost posibil în cadrul proiectului intitulat „Explorând Universul”, un proiect pentru care organizația ”Salvați copiii” de la Petrila a obținut o finanțare, prin intermediul Asociației Techsoup, prin programul „Meet and Code”.
Evenimentul s-a desfăṣurat timp de trei zile, între 7 și 9 octombrie. Cei 30 de copii care au participat, au putut viziona un scurt film cu ajutorul căruia au reuṣit să acumuleze noi informații despre Univers, în special despre Sistemul Solar și planetele care fac parte din acesta. După o scurtă introducere și o sesiune de întrebări ṣi răspunsuri referitoare la diverse curiozități despre Univers, copiii s-au jucat cu cele două perechi de ochelari pentru realitate virtuală disponibile în proiect, având parte de o experiență imersivă și captivantă.
Astfel, aceștia au putut studia planetele de aproape și s-au plimbat, în voie, prin Univers, iar cu ajutorul celor 10 creioane 3D achiziționate tot în urma finanțării din programul „Meet and Code”, participanții au recreat Sistemul Solar pe trei planșe diferite, planșe care urmează să fie folosite în scop educativ, în în sălile de clasă.