În seria numeroaselor evenimente publice care urmează să fie organizate în Valea Jiului în perioada premergătoare Sfintei Sărbători a Crăciunului – Nașterea Domnului, se înscrie și conferința cu tema „De la Untold la Hristos” programată să se desfășoare în data de 21 noiembrie 2024, de la ora 16,00 la Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni.
Evenimentul, organizat de Asociația Tinerilor Ortodocși din Lupeni și moderat de cunoscutul jurnalist Ionuț Drăgotesc, aduce în atenție o temă pe cât de sensibilă, pe atât de necesară: „Dialog despre droguri și adicții”, subiectul fiind dezbătut în prezența unuia dintre cei mai apreciați oameni de publicitate din țara noastră: Sebastian Olar, fostul director de creație al Festivalului UNTOLD. Acesta vine în fața publicului din Valea Jiului, îndeosebi a tinerilor, pentru a-și povesti viața dar si a dialoga cu aceștia despre problemele actuale din viața lor.
La sfârșitul conferinței, Tinerii ATOL și Corul Misionar Sfântul Gheorghe Pelerinul, vor susține un scurt moment artistic de colinde.
Intrarea publicului la conferința „De la Untold la Hristos” susținută la Lupeni de Sebastian Olar este liberă, în limita locurilor disponibile.