Pe 15 noiembrie s-au împlinit 16 ani de la explozia din adâncurile minei Petrila, abatajul 431, în urma căreia și-au pierdut viața 13 mineri și salvatori. Patru dintre ortaci și-au pierdut atunci viața încercând să-și salveze colegii. Este vorba despre Nicolae Puian – miner șef de brigadă (36 de ani), Daniel Frăţilă – miner șef de schimb (38 de ani), Elekes Attila – miner galerie (35 de ani) şi Trandafir Vişan – inginer, adjunct lef Sectorul I (40 de ani). Celelalte victime ale tragicului accident sunt: Brad Iosif, inginer-şef producţie (44 ani), ing Holingher Doru, şef Sector I (39 ani), Stoian Vasile, miner, Sector I (38 ani), Măţan Adrian, ajutor miner front, Sector I (27 ani), Mateş Dan, sondor, Sector VI (35 ani), Moş Silviu, miner-şef schimb, sector I (36 ani), Şipoş Cristian, miner, Sector I (34 ani), Alecsa Marcel Alin, sondor, Sector VI (36 ani), Frăţilă Daniel, miner-şef de schimb, Sector VI (38 ani).
În ciuda trecerii timpului, în memoria comunității locale din Petrila și a întregii comunități a Văii Jiului, această tragedie este și astăzi la fel de dureroasă.
Tocmai de aceea, nici frigul pătrunzător și nici vântul rece de toamnă și nu i-a împiedicat să vină în curtea fostei Mine de la Petrila pe cei care au dorit să participe la slujba pe pomenire a minerilor decedați în această ultimă nenorocire care a marcat istoria de peste un secol și jumătate a Minei Petrila. De la conducerea Complexului Energetic Valea Jiului (reprezentată de directorul tehnic ing. Alin Udvar) și până la reprezentanții Consiliului județean Hunedoara (reprezentat de administratorul public Costel Avram și consilierii județeni Doinița Maria Bălănesc, Ioan Rus, Alecsandru Ile, Ilie Pârvan, Adrian Zvîncă), ai Primăriei și Consiliului local al orașului Petrila (reprezentat de primarul Vasile Jurca și viceprimarul Marius Heljiu), ai PNL Petrila (reprezentat de președintele Marian Roșulescu) și ai Asociației „Planeta Petrila” (reprezentată de fostul miner șef de brigadă și lider sindical Cătălin Cenușe), zeci de oameni au adus prinosul lor de recunoștință pentru jerfa celor 13 mineri căzuți în abataje, în memoria lor fiind aprinse candele așezate între bucăți de cărbune și depuse coroane de flori la Monumentul Salvatorului Minier. Tot aici, cu o zi mai devreme, o delegație a INCD-INSEMEX Petroșani a făcut același gest de recunoștință.
Victimele acestui accident dramatic au lăsat în urma lor părinți, frați, surori, soții și copii, vise frânte și amintiri dureroase. Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca își amintește și acum tristețea și durerea acelei zile: ”Data de 15 noiembrie a fost una neagră pentru Petrila, dar și pentru întreaga comunitate a Văii Jiului. Dacă vă aduceți aminte, în acele momente în care s-a aflat că e explozie în Mina Petrila, jumătate din oraș era la mină. Toți așteptau să afle cine a murit. Veniseră copii, părinți, soții și sute de oameni. Tot orașul a fost atunci în doliu, pentru că fiecare om cunoștea pe cineva dintre cei decedați. Evenimentul acela a lăsat semnificații adânci în comunitatea noastră. În această zi solemnă, ne aducem aminte de de riscurile și sacrificiile implicate în munca minerilor și nu ne rămâne decât să-i păstrăm în memoria comunității pe toți cei ce au căzut jertfă pe altarul cărbunelui! Dumnezeu să îi odihnească!”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
După cum este știu, explozia din 2008 de la Mina Petrila a avut drept consecință și luarea deciziei de închidere a acestei exploatări miniere. Câțiva ani mai târziu, în toamna anului 2015, din Mina Petrila a fost extras ultimul vagonet de cărbune, iar cea mai veche exploatare din România a fost închisă după 156 de ani de funcționare.
Însă pe jertfa acestor ultimi bravi eroi ai subteranului s-a pus piatra de temelie a Exploatării Culturale Petrila, pornind de la misiunea de suflet asumată de un grup de mineri de onoare, salvatori ai istoriei și culturii mineritului de pe aceste meleaguri. Grație implicării în acest demers a Consiliului județean Hunedoara, prin Direcția Județeană de Administrare Monumente și Promovare Turistică și cu sprijinul Primăriei orașului Petrila și Asociației ”Planeta Petrila”, spre cinstea tuturor, aici a început exploatarea unul filon prețios și inepuizabil, care este istoria și cultura comunităților de mineri din Petrila și din toată Valea Jiului.
„Atunci când împreună cu președintele Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, ne-am asumat să preluăm și să punem în valoare activele Ansamblului istoric Mina Petrila, am pornit de la premisa că avem o datorie de onoare în a păstra veșnic vie flacăra eroilor mineri ai Văii Jiului. Cu aceste gânduri am venit și astăzi la Mina Petrila, pentru a fi prezent la ceremonia de comemorare și omagiere a minerilor și salvatorilor care, în urmă cu 16 ani, au pus prin jertfa lor, piatra de temelie a Exploatării Culturale Petrila, pe care încercăm să o construim în această emblematică vatră minieră. Amintirea celor 13 mineri eroi pe altarul cărbunelui va rămâne mereu vie în inimile noastre și încă ne rugăm ca Dumnezeu să-i odihnească în pace! elicit DGAMPT Hunedoara și Asociația „Planeta Petrila” pentru organizarea acestui eveniment de suflet care marchează de 16 ani, Ziua Salvatorului Miner în România”, a declarat Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
În amintirea celor 13 mineri care au pierit în urmă cu 15 ani în adâncurile Minei Petrila a fost ridicat Monumentul Salvatorului Miner, un tribut adus de INCD-INSEMEX salvatorilor care au pierit atunci și tuturor salvatorilor care și-au pierdut viața, de-a lungul istoriei, în curajoase misiuni de salvare a ortacilor prinși în incidente similare. Și tot în amintirea minerilor salvatori, cu obiecte care au aparținut celor 13 eroi mineri comemorați astăzi, recuperate din adâncurile minei de Cătălin Cenușă și alți ortaci, a fost realizat Muzeul Salvatorului Miner, parte integrantă din Exploatarea Culturală Petrila. Tot ca un omagiu etern pe care-l datorim ultimilor eroi căzuți pe altarul cărbunelui, această zi de 15 noiembrie 2024 a devenit una însemnată în calendarul comunității noastre, devenind: ZIUA SALVATORULUI MINER.
„Pe 13 noiembrie 2008, colegii mei salvatori plecau de la Stația de Salvare a Minei, locul devenit astăzi Muzeul Salvatorului Miner, la INSEMEX Petroșani unde aveau să devină câștigători ai primei ediții a Concursului național de salvare minieră. Apoi, la doar două zile, a venit această nenorocire. Îmi este și astăzi greu să vorbesc despre acest lucru, pentru că e vorba despre ortaci și prieteni pe care i-am pierdut atunci și doar faptul că mă accidentasem cu câteva zile înainte, a făcut să nu fiu și eu împreună cu ei. În memoria lor, am scos din mină efecte care le-au aparținut ortacilor mei, expuse acum la Muzeul Salvatorului Miner de la Petrila, pentru ca oamenii să vadă și să înțeleagă ce s-a întîmplat în această ultimă tragedie de la Mina Petrila”, mărturisește minerul Cătălin Cenușe, curator al Muzeului Salvatorului Miner.
În prezent, Consiliul Județean Hunedoara este proprietarul a ceea ce ne-am obișnuit să numim Exploatarea Culturală Petrila. Un loc în care nu va mai muri nimeni, dar în care memoria celor care și-au pierdut viața în accidente miniere, în Valea Jiului, va fi veșnic omagiată! Iar eroii mineri nu vor fi uitați niciodată! „Prețul plătit în vieți omenești și aici la Mina Petrila, ca și în toate minele din Valea Jiului, a fost unul însemnat de-a lungul a mai bine de un secol și jumătate de minerit și este de datoria noastră, a celor de azi, să nu uităm jertfa minerilor de la Petrila, dar și de la celelalte mine din Valea Jiului. În memoria tuturor minerilor care au trudit în abataje și au plătit prețul suprem pentru a aduce la suprafață cărbunele, am început transformarea Ansamblului Istoric Mina Petrila, iar incinta minei și clădirile sale istorice vor îndeplini tot mai mult un rol cultural, social, economic și educațional pentru generațiile care vin. Astăzi, ne plecăm frunțile în amintirea celor 13 mineri care și-au pierdut viața în urma exploziilor de la Mina Petrila din 2008, dar și a tuturor truditorilor din adâncuri care și-au pierdut viața în subteranele minelor din Valea Jiului”, a spus, la rândul său, consilierul județean Doinița Maria Bălănesc, cea care și-a asumat alături de colegii din cadrul DGAMPT Hunedoara, misiunea administrării acestui obiectiv și organizării acestui mereu emoționant eveniment.