Cerc metodic de Limba și literatura română cu demonstrații practice de înaltă ținută la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni

Cerc metodic de Limba și literatura română cu demonstrații practice de înaltă ținută la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni

Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni a fost în săptămâna aceasta gazda Cercului metodic zonal al profesorilor de limba și literatura română din zona Uricani – Lupeni – Vulcan. Activitatea a avut ca temă „Rolul disciplinelor opționale și al activităților extracurriculare pentru creșterea motivației de lectură” prin prezentarea unor activități de bună practică ce încurajează lectura, dezvoltarea creativității și a exprimării artistice.

Conducerea liceului, reprezentată de prof. Daniel Ianoși – director, împreună cu prof. Andrea Sofalvi și prof. Anca-Elena Cordea, directorii adjuncți ai instituției, dar și împreună cu profesorii de la Catedra de Limba și literatura română a Liceului Teoretic „Mircea Eliade”, care au implementat activitatea la nivelul școlii, au primit cu brațele deschise oaspeții sosiți de la celelalte unități de învățământ liceal din zona Uricani, Lupeni, Vulcan.

Într-o suită de prezentări profesionale, prof. Muscari Corina-Luiza, responsabila Cercului metodic zonal al profesorilor de Limba și literatura română la nivel liceal, alături de colegele sale, Andra Camelia Udrea și Anca Mihaela Hamz, împreună cu bibliotecarele Gianina Blăjan și Mariana Peptenaru au prezentat exemple de discipline opționale și activități extracurriculare menite să încurajeze lectura  în rândul tinerilor, manifestarea creativității și a spiritului artistic. Printre acestea, de binemeritate aprecieri s-au bucurat momentele artistice de interpretare vocală, instrumentală și dansuri populare, oferite de elevi ai școlii pentru care pasiunea pentru Limba și literatura română se împletșete într-un mod absolut încântător cu pasiunea pentru muzică, pentru cântecul, jocul și folclorul românesc.