O nuă ediție a popularului festival și concurs artistic „Crinul de piatră din Parâng”, destinat tinerilor talentați în domeniul muzical, vocal și instrumental, s-a încheiat cu succes.
Evenimentul, organizat de Asociația culturală „Lirica” din Petroșani (coordonată de prof. Tiberiu și Jana Coconeț) și susținut de Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani, a fost găzduit anul acesta în eleganta aulă a Universității din Petroșani. Aici, timp de două zile, au urcat pe scenă în fața unui juriu exigent, format din apreciați profesori de muzică din România, câteva sute de concurenți care și-au disputat premiile puse în competiție de organizatori.
Trofeul „Crinul de piatră din Parâng”, i-a revenit anul acesta, la ediția a VII-a, tânărului instrumentist Ovidiu Dobre, ale cărui jiene interpretate la saxofon au cucerit publicul și, mai ales, juriul.
Zeci de alte premii, acordate pe diverse secțiuni și categorii, au revenit concurenților participanți în acest apreciat festival artistic din Valea Jiului. Printre acestea se numără și câteva premii speciale. Unul ce poartă numele inițiatorului acestui eveniment cultural, prof. Tiberiu Coconeț. Aceste trofeu care i-a fost atribuit tinerei interprete Sofia Topan, respectiv un alt trofeu conferit celui mai mic dintre concurenți, ”Trofeul junior” care i-a fost atribuit lui Andrei Târziu.
La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi care a transmis felicitări concurenților, profesorilor coordonatori și organizatorilor. Acesta a fost, la rândul său, distins cu o diplomă de onoare, în semn de mulțumire pentru sprijinul acordat nu doar în organizarea acestui valoros festival artistic organizat la Petroșani, dar și pentru susținerea constantă a tinerilor talentați din comunitatea locală și a activităților derulate în cadrul Asociației culturale „Lirica” Petroșani.
„Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la succesul acestui eveniment pe care ne străduim săl facem un alt punct de reper în viața culturală și educațional-artistică a Văii Jiului. Felicitări, câștigătorilor! Felicitări și concurenților care au făcut deosebit de dificilă decizia juriului nostru. Multe pot spune despre această ediție incendiară a festivalului, dar cel mai important lucru este tocmai dificultatea pe care a avut juriul în stabilirea premianților. Tuturor, felicitări!”, a spus prof. Tiberiu Coconeț, inițiator al Festivalului „Crinul de piatră din Parâng” și președintele Asociației culturale „Lirica” din Petroșani.
Mai multe detalii despre acest eveniment găsiți pe pagina de facebook dedicată acestuia.