BREAKING: Anunțul anului pentru minerii din Valea Jiului
Guvernul României pregătește o decizie care va schimba viața pentru mii de pensionari, inclusiv minerii, care au protestat recent față de recalcularea pensiilor. Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor a anunțat vineri că, în 2025, se va aplica o majorare semnificativă, de 12,1%, însă aceasta va fi raportată la cuantumul pensiilor aflate în plată, nu la valoarea recalculată.
Astfel, actul normativ va cuprinde următoarele prevederi:
- În anul 2025, valoarea punctului de referință prevăzută la art. 83 alin. (1) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii se va majora, conform prevederilor art. 84, cu 12,1%.
- Derogare de la lege: Spre deosebire de formula standard, această majorare va fi aplicată direct cuantumului pensiilor aflate în plată, și nu valorii recalculate.
Un pas important pentru mineri
Această decizie reprezintă o veste excepțională pentru foștii mineri, care au criticat public guvernul pentru întârzierile legate de recalculare și pentru faptul că indexarea era planificată inițial pentru valorile rezultate în urma recalculării. Conform declarațiilor recente făcute de Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara, și în urma demersurilor făcute de parlamentarii PSD de Hunedoara, Guvernul a înțeles nemulțumirile, iar premierul Marcel Ciolacu a găsit o soluție care să sprijine pensionarii din minerit și siderurgie.
„În 2025, pensiile vor fi majorate cu 12,1% raportat la valoarea aflată în plată, nu la cea recalculată. Este o decizie menită să ofere stabilitate și echitate pentru cei care au muncit din greu, inclusiv minerii din Valea Jiului, care au trecut prin condiții extrem de grele”, a declarat Nistor.
Pentru foștii mineri, această modificare este o victorie importantă.Se așteaptă ca această decizie să fie adoptată oficial în perioada următoare.