Aflat în plin proces de implementare a unui amplu proiect european prin care sunt realizate lucrări de investiții la corpul principal, atelierul școlar și terenul de sport, Liceul Tehnologic din municipiul Lupeni primește vestea că un nou proiect de investiții europene vizează și începerea lucrărilor de investiție vcare au drept scop modernizarea corpului 2 al acestei vechi unități de învățământ profesional și tehnologic din municipiul Lupeni.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță informează că, zilele trecute, a fost semnat cu autoritatea contractantă ADR vest, contractul de finanțare din fonduri europene atrase prin intermediul PNRR, prin care pentru proiectul depus de Primăria municipiului Lupeni, proiect intitulat „Eficientizare energetică – Liceul Tehnologic Lupeni, Corp 2” a fost aprobată o finanțare nerambursabilă de 16.561.767,56 lei.
”Liceul Tehnologic Lupeni nu este doar o instituție de tradiție în învățământul lupenean, ci și una de care depinde foarte mult viitorul comunității noastre. Știm cu toții că, investitorii caută, tot mai mult, forță de muncă formată din oameni tineri, dar bine pregătiți profesional și calificați. Împreună, cadrele didactice de foarte bună calitate de la această unitate școlară, am reușit să scriem un ambițios proiect european care are în vedere tocmai acest lucru: modernizarea spațiilor educaționale și, mai ales, dotarea atelierelor școală în care, elevii vor avea la dispoziție toată infrastructura necesară și toate echipamentele specifice pentru a se califica în diverse meserii pe care le vor putea progresa cu succes imediat după absolvirea școlii”, spune primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.
Acesta arată că, în Consiliului Local a fost aprobat proiectul prin care se vizează participarea UAT Lupeni la realizarea obiectivului de investiții „Eficientizarea energetică – Liceul Tehnologic Lupeni, Corp 2”.
„Am semnat Contractul de finantare pentru proiectul „Eficientizare energetică – Liceul Tehnologic Lupeni, Corp 2. Valoarea proiectului este de 16.561.767,56 lei și este finanțat prin fonduri PNRR. Am promis că sectorul educației este unul de maximă prioritate pentru mine și am acționat ca atare iar, modernizarea infrastructurii din învățământul lupenean este încă o dovadă că ceea ce ne asumăm în fața cetățenilor, reușim să și punem în aplicare”, a mai spus primarul Lucian Resmeriță.
Mai mult, dincolo de efectele benefice ale acestei investiții în ceea ce privește creșterea calității îmn infrastructura educațională, prin implementarea acestui proiect se vor crea 80 de locuri de muncă pe durata execuției lucrărilor, iar mai apoi, odată cu finalizarea lucrărilor și punerea spațiilor la dispoziția școlii pentru derularea de activități didactice, vor fi create 10 locuri de muncă pentru întreținere și curățenie spații comune.
Pe parcursul derulării acestui proiect, la clădirea corpului 2 al Liceului Tehnologic Lupeni vor fi realizate următoarele lucrări de investiții: vor fi instalate panouri solare și de încălzire, se vor reface instalațiile de alimentare cu apă și canalizare, sistemele de încălzire, termoizolarea fațadei, a mansardei și planșeul podului, se vor refacere o serie de tencuieli pentru introducerea încălzirii prin pardoseală, vor fi realizate tavane false, se va monta un sistem de iluminat eficient, adaptiv, precum și pompe de căldură pentru încălzire.
Lucrările se vor derula în cursul anului 2025.