„ARS GRAZIA ARTIS – Salonul Artelor Vizuale Hunedorene” la Galeria de artă „Forma” din Deva

„ARS GRAZIA ARTIS – Salonul Artelor Vizuale Hunedorene” la Galeria de artă „Forma” din Deva

„ARS GRAZIA ARTIS – Salonul Artelor Vizuale Hunedorene”, este generciul sub care va avea loc o nouă expoziție de artă plastică, al cărei vernisaj este programat pentru miercuri, 11 decembrie 2024, ora 17,00 la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva.

„Salonul Artelor Vizuale Hunedorene este un salon al valorii, al afirmării și confirmării, al expresivităților și diversității. Este unul dintre puținele evenimente culturale care și-a păstrat continuitatea, unitatea, ținuta, prestanța și valorile. Este o însumare a identității noastre ce se integrează major în ceea ce reprezintă actualitatea artei vizuale europene a momentului”, spune curatorul expoziției, dr. Doina Regiș Ionescu.

În cadrul expoziției, publicul va putea viziona lucrări care aparțin artiștilor: Rodica Ailincăi, Tiberiu Balazs, Maria Balea, Titus Blaj, Torino Bocăniciu, Otilia Bocăniciu, Daniel Bocșe, Roxana Buta, Dan Cîmpean, Dan Cîrjoi, Decebal Crăciun, Eugen Dornescu, Paul Drăgan, Maxim Dumitraș, Elena Emanoil Rad, Sanda Erchedi, Dorothea Fleiss, Dana Florescu Csiri, Ioan Herman, Robert Humel, Ana Iancu, Flavia Jurca, Edwina Kasler, Maria Kovacs Păvăluc, Oana Mantegazza, Cristian Mîțiu, Ovidiu Munteanu, Sanda Murzea, Alina Nealcoș, Bogdan Negoiță, Doina Florea, Mihai Panaitescu, Diana Pantea, Dorina Pantea, John Pîrva, Alexandru Podea, Adriana Popa Cănija, Doina Reghiș Ionescu, Andrei Rosetti, Ana Maria Rugescu, Adrian Valentin Samson, Flavian Savescu, Mădălina Stan, Suto Eva, Kalman Sztrharszky, Ioan Șeu, Vlad Tabac, Dan Tămaș, Ioan Tămâian, Florin Scurtu.

„ARS GRAZIA ARTIS – Salonul Artelor Vizuale Hunedorene” este o expoziție organizată de Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara, în parteneriat cu Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Intrarea este liberă!