vineri, decembrie 20th, 2024
Gala fotbalului hunedorean și-a desemnat laureații ediției 2024
Cea de-a doua edițiue a „Galei Fotbalului Hunedorean” s-a desfășurat joi, 19 decembrie 2024 în aula Facultății de Inginerie a UPT din Hunedoara, evenimentul fiind organizat de Asociația Județeană de Fotbal, la inițiativa energicului său președinte Cristi Petrean. Așteptat cu mult interes, evenimentul s-a bucurat pe o prezență numeroasă, printre participanți fiind jucători, antrenori, conducători de club, reprezentanți ai mass-media, dar și alte persoane din familia fotbalului hunedorean. Toate cele 41 de structuri sportive cu secții de fotbal, care au avut activitate constantă în anul competițional 2023-2024 în județul HunedoaraCItește mai departe
Municipiul Petroșani și raionul Buiucani al Chișinăului, își propun acțiuni frățești în 2025
Pe modelul de succes deja confirmat în relațiile de înfrățire pe care le are cu localități europene precum Varpalota (din Ungaria) sau Ponte nelle Alpi (din Italia), municipalitatea din Petroșani deschide noi punți de colaborare internațională. Atenția autorităților locale de la Petroșani nu este îndreptată însă numai către țările din Occindent, ci și către frații de peste Prut, deja de câțiva ani buni fiind confințită înfrățirea municipiului Petroșani cu raionul Buiucani, unul dintre cele mai mari din structura administratică a Capitalei Republicii Moldova, Chișinău. În aceste zile, pretorul raionului Buiucani,CItește mai departe
Concert de Crăciun “Cu Sufletul Curat” la Biserica romano-catolică ”Sf. Varvara” din Petroșani
Glasul cristalin al copiilor și notele muzicale ale unor colinde sacre s-au făcut auzite, în aceste zile, în poate cel mai emoționant concert de Crăciun al anului 2024, la Biserica romano-catolică „Sf. Varvara” din municipiul Petroșani. Aici, părintele Ciprian Șcheianu a deschis porțile casei Domnului pentru a găzdui un eveniment de o emoție cu totul și cu totul aparte. Organizat de Clubul Impact „Români Cu Normă Întreagă”, Școala Gimnazială “I.G.Duca” Petroșani, Proiectul SIMT și Asociația CAR CFR Petroșani, sub bagheta tânărului și talentatului artist petroșenean Valentin Neacșu, concertul de Crăciun intitulat „CuCItește mai departe
McDondald’s a deschis la Hunedoara, restaurantul nr. 105 în România
Cel de-al 105-lea restaurant din portofoliul brandului McDondald’s din România s-a deschis în aceste zile, în municipiul Hunedoara. Noul restaurant este amplasat pe bulevardul Traian din municipiul Hunedoara, în parcarea complexului comercial Altex, aproape de giratoriul din dreptul magazinului Dedeman. Acesta are un singur nivel, cu o suprafaţă a construcţiei de 400 mp, 98 de locuri la interior şi 96 de locuri pe terasă. De asemenea, dispune şi de o linie drive-thru, precum şi de o zonă dedicată delivery, concepută pentru a eficientiza fluxul comenzilor și a reduce timpul de așteptareCItește mai departe
Colindători la I.P.J. Hunedoara vestesc Nașterea Domnului
Timp de două zile, curtea Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara a fost animată de glasurile cristaline ale colindătorilor care au vestit Nașterea Domnului. Polițiștii au îmbinat pentru câteva momente activitatea operativă cu spiritul sărbătorilor, pentru a se bucura de frumusețea tradițiilor de Crăciun, aduse la viață prin colindele pline de emoție și bucurie. Copiii și tinerii colindători, reprezentând Colegiul Național „Decebal” din Deva, Școala Generală din Gurasada, Școala Generală din Dobra, Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Deva și Asociația „Salvați Copiii” din Petrila, au adus spiritul sărbătorilor mai aproape,CItește mai departe
URMĂRIT NAȚIONAL, DEPISTAT DE POLIȚIȘTII DIN VULCAN
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au depistat, în data de 19 decembrie a.c., un bărbat aflat în urmărire națională, condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic și transfer neautorizat de date informatice. Tribunalul Bacău a emis pe numele bărbatului de 43 de ani, din municipiul Vulcan, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic și transfer neautorizat de date informatice, având de executat 4 ani și 8 luni de închisoare. BărbatulCItește mai departe
Craii din Petrila colindă sâmbătă, 21 decembrie, la Muzeul Satului de la Jieț
Colindătorii care constituie cetele de crai din comunitățile rurale ale orașului Petrila vor participa sâmbătă, 21 decembrie 2024 la Festivalul Crailor de la Lupeni. Înainte de a face însă deplasarea la acest festival, Craii din Petrila vor fi prezenți sâmbătă, 21 decembrie 2024, de la ora 13,00 la Muzeul Satului Tradițional de la Jieț, acolo unde vor colinda pentru toți locuitorii Petrilei. „Invit cetățenii orașului Petrila să vină la Muzeul Satului, să întâmpinăm împreună Craii din comunitățile rurale ale Petrilei și să ne bucurăm împreună de colindul acestora. Am alesCItește mai departe