Reprezentanții CJ Hunedoara, prezenți la ceremoniile dedicate Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății

Astăzi, 22 decembrie 2024, Consiliul Județean Hunedoara a fost reprezentat de vicepreședinții Ioan Demeter și Alin Adam Țambă, care au participat la ceremoniile oficiale organizate în municipiile Deva și Hunedoara, cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății.

Evenimentele solemne au marcat 35 de ani de la evenimentele istorice din 1989, când românii au înfruntat regimul comunist pentru a câștiga libertatea și democrația. În cadrul ceremoniilor, reprezentanții autorităților locale au adus un omagiu eroilor Revoluției Române, care și-au sacrificat viața pentru idealurile de libertate și dreptate.

 

De asemenea, au avut loc depuneri de coroane, momente de reculegere și alocuțiuni în care s-a subliniat importanța sacrificiului făcut de cetățenii români acum mai bine de trei decenii. Această zi a fost un prilej de a ne aminti că valorile fundamentale, precum libertatea și democrația, sunt esențiale pentru progresul unei națiuni și că acestea au fost câștigate cu un preț greu de plătit.