Foto-documentaristul francez Charles Fréger, în căutare de „portrete și costume” în Ținutul Momârlanilor, la Muzeul Satului din Petrila

Foto-documentaristul francez Charles Fréger, în căutare de „portrete și costume” în Ținutul Momârlanilor, la Muzeul Satului din Petrila

Muzeul Satului tradițional momârlănesc de la Jieț, inaugurat la finalul anului 2024 la Petrila a devenit deja un punct de interes pentru iubitorii tradițiilor și culturii oamenilor din mirificul și originalul Ținut al Momârlanilor, care atrage tot mai mult nu doar turiști aflați în căutarea unor experiențe culturale legate de tradiții regionale, ci și a unor personalități internaționale care documentează și prezintă locuri, oameni și tradiții ancestrale și, în egală măsură, fascinante.

Unul dintre aceștia este și artistul fotograf Charles Fréger, cunoscut nu doar în Franța (țara sa natală), ci peste tot în lume pentru portretele sale care prezintă oameni și costume tradiționale din întreaga lume și care documentează într-un mod artistic cu totul și cu totul special elemente de unicitate de acest fel. În călătoriile sale de documentare în Europa, pentru noul său album intitulat „Wilder Mann / Omul Sălbatic”,  fotograful francez Charles Fréger a ajuns și în România, iar în acest debut de an 2025, celebrul fotograf francez a fost prezent la Petrila.

Punctul central de interes pentru documentarea fotografică realizată aici de Charles Fréger îl constituie obiceiul „Crailor” și, mai ales, costumele speciale ale crailor din regiunile rurale ale Petrilei, cu acele coifuri specifice de dimensiuni considerabile pe care „Craii” din Jieț, Taia sai Cimpa le poartă la colindat, coifuri care atrag întotdeauna atenția și admirația oamenilor și la tradiționalul „Festival al Crailor” de la Lupeni. Așa au intrat costumele crailor petrileni și în atenția fotografului francez Charles Fréger, care intenționează să le includă în următorul volum al studiului său antropologic „Wilder Mann / Omul Sălbatic”. Pentru acest proiect, Charles Fréger va documenta în România și Republica Moldova, în anul 2025, cele mai frumoase obiceiuri din comunitățile rurale și va fotografia cele mai impresionante costume și măști ceremoniale.

Acesta a descoperit România, și Valea Jiului, ca destinație oportună pentru studiul său, în egală măsură antropologic și artistic, grație proiectului dezvoltat de românii din Diaspora franceză, care au dezvoltat, la rândul lor, de-a lungul anilor, proiectul de popularizare a tradițiilor românești, intitulat „La blouse roumain”, proiect care a devenit o reală sursă de inspirație pentru artiști sau creatori de modă celebri.

Deja, una din lucrările realizate de fotograful Charles Fréger în prima parte a studiului său „Wilder Mann / Omul Sălbatic”, care prezintă spectaculosul „Cerb din Corlata”, se numără printre cele mai apreciate lucrări de artă fotografică realizate de foto-docunmentaristul francez. Studiul său „Wilder Mann / Omul Sălbatic” este deja considerat ca fiind probabil cel mai important studiu antropologic, dar și poetic al costumelor și măștilor ritualice regăsite în foclorul european. Fotografiile cuprinse în acest proiect au înconjurat lumea, punând și tradițiile românești, alături de ale altor popoare, într-un context universal și constituind una dintre cele mai atractive „cărți de vizită” pentru turismul cultural și etnografic al României.

Charles Fréger, născut în 1975, la Rouen, locuiește în Normandia (Franța). Și-a dezvoltat pasiunea pentru fotografie din anul 1999 , mai întâi ca portretist, mai apoi descoperind fascinanta lume a costumelor și măștilor populare, s-a dedicat studiului acestora în profunzime. A călătorit în țări din Europa, America și Asia, iar lucrările de artă fotografică documentate în toți acești ani au constituit tema celor 4 albume publicate sub semnătura sa, toate fiind veritabile studii antropoligice. În ultimii ani, a expus la Musée d’histoire de Nantes, Musée des confluences (Lyon), Fundaţia Armani (Milan) şi Rencontres d’Arles și în alte importante saloane și expoziții internaționale de artă fotografică. O galerie completă a acestui artist fotograf poate fi vizionată pe pagina web a acestuia, urmând linkul: https://www.charlesfreger.com/ ori vizitând paginile de facebook și Instagram ale acestuia.

Petrileanul Vasile Laurențiu Sorin, el însuși fotograf recunoscut pentru instantaneele deosebit de apreciate care prezintă zona etno-folclorică a Ținutului Momârlanilor, i-a fost ghid lui Charles Fréger la Petrila, tot așa cum primarul Vasile Jurca i-a fost gazdă la Muzeul Satului Tradițional de la Jieț. Foto-modele pentru imaginile realizate de Charles Fréger au fost tinerii din ceata ”Crailor de la Jieț”, dar și maestrul Constantin Cigmăian (fondatorul și coordonatorul Ansamblului folcoric „Junii Petrileni”), Liliana Herțeg, Miruna Cigmăian, Angela Grecea, Alex Barb, Alexandru Marc, Cristian Duma, Ionuț Bogdan Vasile și alți promotori ai tradițiilor și folclorului momârlănesc.

Încântat de atenția pe care celebrul fotograf francez Charles Fréger a acordat-o Petrilei, primarul Vasile Jurca se declară și mai mulțumit de faptul că noul Muzeu al Satului Tradițional de la Jieț, împreună cu oamenii de ispravă din comunitatea momârlanilor petrileni, dovedesc că pot fi acel pol de atracție nu doar pentru turiștii din țară și din întreaga lume care vor să descopere frumusețea Ținutului Momârlanilor, ci și pentru artiști, documentariști sau jurnaliști din întreaga lume care sunt atrași de această zonă, de obiceiurile oamenilor și de elementele de originalizate specifice acestora.

Fotografii realizate de Vasile Laurențiu Sorin