Fotbal: Federația vrea să schimbe formatul de desfășurare a Ligii a III-a
În cadrul Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal din 2024, prezidat de Răzvan Burleanu, s-a discutat recent despre modificarea sistemului competițional al Ligii a III-a, eșalon care începe cu 100 de echipe împărțite în zece serii egale.
Motivul acestei schimbări este legat de modalitatea greoaie prin care câștigătoarea fiecărei serii poate promova în Liga a II-a, fiind necesare baraje semifinale și finale, disputate tur-retur.
Reprezentanții Federației analizează posibilitatea ca, în viitorul sezon, Liga a III-a să fie împărțită în două campionate: C1 (60 de echipe împărțite în 6 serii) și C2 (40 de echipe împărțite în 4 serii). Astfel, câștigătoarele celor 6 serii ar urma să promoveze direct în Liga a II-a.
De asemenea, se discută și propunerea de schimbare a formatului de desfășurare a Cupei României, după ce s-au întâlnit situații în care, în faza grupelor, două echipe au încheiat grupa cu același număr de puncte și golaveraj, fiind necesară organizarea unui meci de baraj pentru a decide cine merge mai departe în sferturile de finală.
Decizia privind modificarea modului de desfășurare a competiției Cupa României ar putea fi luată cu sprijinul partenerului Hypercube, care a contribuit la remodelarea altor competiții europene și a mai multor campionate de pe continent, inclusiv UEFA Champions League. Această decizie va fi fundamentată în urma consultărilor cu toate părțile implicate: cluburi, asociații județene de fotbal (AJF-uri), deținători de drepturi, jurnaliști, suporteri și sindicatul jucătorilor, potrivit FRF.