… simplu în aparență, dificil în realitate

A vorbi despre reorganizarea administrativ-teritorială e ușor, a o trasnpune în realitate este mult mai dificil.

Recent, am avut o discuție cu sociologul Alin Tomuș, la Antena 3 Deva (pentru cine este interesat, aici este linkul emisiunii:

https://www.facebook.com/StirileAntena3Deva/videos/1513304299357587 ).

Modelul la care s-a făcut trimitere și care îmi este și mie destul de familiar, oarecum apropiat de ceea ce s-ar dori în România, este cel francez. Cum se prezintă el?

Franța este divizată din punct de vedere administrativ în 13 regiuni metropolitane și 5 regiuni de peste mări de regiuni. Fiecare regiune are un prefect, numit de guvern, al cărui rol este de a reprezenta statul în teritoriu și de a asigura buna funcționare a serviciilor descentralizate, ca de exemplu coordonarea serviciilor de poliție.

Următoarele subdiviziuni franceze sunt:

• Departamentele sunt unitățile administrative ale Franței, foarte asemănătoare cu județele României(care au fost organizate în principiu după acestea). Cele 101 departamente franceze sunt grupate actualmente în 13 regiuni metropolitane și 5 regiuni de peste mări. Ele sunt împărțite de asemenea în 343 arondismente.
• 3 879 cantoane.
• 36 529 comune.

Fiecare departament este administrat de către un Consiliu General ales pe o perioadă de șase ani și este condus de către un președinte cu puteri executive. Guvernul Franței este reprezentat în cadrul departamentului printr-un prefect numit politic și este asistat de către unul sau mai mulți subprefecți, în funcție de numărul de centre distincte din departament.

Orașul de reședință al departamentului este numit prefectură, iar departamentul este împărțit în mai multe arondismente (între unul și șapte). Capitala aronsidmentului se numește sub-prefectură. Departamentele sunt mai departe sub-divizate în cantoane și comune, acestea din urmă fiind conduse de către un consiliu municipal.

Iată deci că organizarea pe regiuni nu este deloc o idee originală. Franța a redus, în 2016, numărul regiunilor de la 22 la 18. Chestiunea este cât de mult regiunile preiau din responsabilitățile departamentelor – în cazul de față al județelor. O reorganizarea administrativ-teritorială trebuie să ducă la simplificarea proceselor administrative și nu la apariția unui aparat și mai stufos și mai greoi.

Pentru România, cea mai simplă soluție pare

1. Transformarea regiunilor de dezvoltare în regiuni administrative

România are, la acest moment, 8 regiuni de dezvoltare, colorate diferit pe harta de mai jos. Fiecare regiune include mai multe județe, între patru și șapte.

Întrebarea este – țin aceste regiuni cont de specificitățile etnografice ale zonelor? Sunt reprezentate interesele celor din Covasna într-o regiune Centru ăn care Alba Iulia, actuala reședință, este la o distanță mare și are un cu totul alt specific și o populație cu mentalitate diferită? Mai mult – va accepta un municipiu foarte mare, cum este Brașovul, cu o zonă metropolitană de sute de mii de locuitori, să fie condus dintr-o reșeință importantă simbolic dar cu populație prin comparație foarte mică, așa cum este Alba Iulia?

Va accepta județul Cluj o reședință de regiune la Satu-Mare?

Au cei din Vaslui interese comune cu cei din Suceava? Dar cei din Vrancea cu cei de la malul mării?

Nu cunosc exact motivele pentru care actualele regiuni de dezvoltare au fost configurate astfel, dar oricum ele nu au, în prezent, nici o funcțiune administrativă. Agențiile de Dezvoltare cu sediile în orașele menționate nu au un rol de coordonare efectivă. Nu există organe alese la nivelul lor – iar dacă s-ar pune în operă așa ceva, atunci ar apărea probleme mari, legate exact de dificultatea înțelegerii priorităților dintr-un județ de către cei dintr-un județ care are cu totul alt specific – am menționat deja acest lucru.

Fără să fiu specialist, cred că nu putem suprapune o reconfigurare administrativă peste actualele regiuni de dezvoltare decât cel mult parțial. O regiune oarecum stabilă este exact cea în care ne aflăm – Regiunea Vest, unde Timișul și Timișoara domină net, economic și ca număr de populație toate celelate județe și respectiv municipii-reședință de județ, inclusiv Aradul, singurul care de altfel i-ar putea face concurență.

Și pentru a trece la următorul nivel, vă propun un exercițiu care ne definește ca locuitori ai unei anumite zone.

Hai să presupunem că suntem în America și cineva ne întreabă de unde venim. Unul dintre primele răspunsuri ar putea fi – din Europa, probabil am adăuga – România, pentru a ne defini identitatea. Sau ca răspuns la întrebarea – de unde din Europa?

Dacă suntem în Europa, am răspunde clar – din România.

Dacă ne întreabă un român de unde suntem, am spune, probabil, din Transilvania, sau Moldova, sau Muntenia, sau Dobrogea, înainte de a preciza localitatea.

Dacă suntem de exemplu din județul Hunedoara și cineva de la Petroșani ne întreabă de unde suntem, nu vom răspunde, cu siguranță, din România, ci eventual din Deva, sau din Brad sau din Sălașu de sus.

Iată deci că ne diferențiem foarte mult, iar peste localitatea de domiciuliu se suprapun etno-descendențele, mai diverse chiar decât în cazul regiuniulor istorice: suntem moți, sau din Țara Hațegului, sau pădureni, categorii care trec peste frontiere de județ, desemnând apartenențe mult mai vechi, apartenențe culturale care și-au pus o puternică amprentă asupra noastră. Spre exemplu, în cazul meu, născut la Alba Iulia, cu bunicii mutați de la sat la oraș, îmi amintesc că ascultau muzică populară din zona Sibiului sau a Târnavelor, prea puțin din zona Banatului, care se ascultă însă foarte mult la Deva.

Toate aceste aspecte au o importanță deosebită.

Regiunile istorice ale României

Regiunile etnografice ale României