Maria Cioncan – în memoria hunedorenilor și în istoria sportului românesc
Astăzi, comunitatea din municipiul Hunedoara a adus un omagiu emoționant atletei Maria Cioncan, o figură emblematică a sportului românesc, care a pierit tragic într-un accident de mașină în anul 2007. Ceremonia a reunit oficialități locale, foști colegi, antrenori, dar și iubitori ai atletismului care își amintesc de performanțele excepționale ale sportivei.
Maria Cioncan a fost una dintre cele mai valoroase atlete ale României. Originară din comuna Șăulia, județul Mureș, și adoptată de Hunedoara, ea a adus o bucurie imensă țării noastre prin performanțele sale remarcabile. Cel mai important moment al carierei sale a fost cucerirea medaliei de bronz la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, în proba de 1500 de metri.
Maria Cioncan și-a pierdut viața în data de 21 ianuarie 2007, într-un accident rutier petrecut în Bulgaria, la vârsta de doar 29 de ani. Dispariția sa prematură a lăsat un gol imens în inimile celor care au admirat-o și au avut șansa de a o cunoaște.
Evenimentul de astăzi a inclus momente de reculegere, depuneri de coroane de flori la monumentul ridicat în memoria atletei și discursuri din partea autorităților locale. Cei prezenți au rememorat cu emoție momentele de glorie ale Mariei, dar și modestia și ambiția care au caracterizat-o atât pe pistă, cât și în afara ei.