Parcarea din Hunedoara pentru care trebuie să plătești
Zilele acestea se finalizează lucrările de semnalizare a locurilor de parcare din zona Cora ca locuri de parcare cu plată.
Măsura se impune în urma sesizărilor făcute de cetăţeni care reclamau faptul că ori de câte ori ar fi dorit să ajungă cu maşina în zonă, toate locurile de parcare din faţa “lanţului de Cora” erau mereu ocupate, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre autoturisme care staţionau pe durate mari de timp.
Decizia este luată datorită faptului că ne dorim ca locurile de parcare din zona amintită să poată fi folosite de oricare dintre cetăţenii oraşului.
Pentru locurile dedicate persoanelor cu dizabilităţi nu se percepe taxă de parcare.
Taxarea se aplică de lunea până sâmbăta (inclusiv), între orele 08.00 – 19.00.
Plata se poate face în lei, prin card bancar (datele cardului se introduc în aplicaţia Municipiul Hunedoara e-Parking sau în aplicaţia TPARK, ambele fiind funcţionale în reţelele Digi, Vodafone, Orange şi Telekom).
Pentru plata prin SMS la numărul scurt 7420 se aplică tarife în euro (deoarece operatorii de telefonie mobilă folosesc doar tarife în această monedă).
Tarifele de parcare pentru plata cu cardul prin aplicaţia Municipiul Hunedoara e-Parking (aplicaţia Primăriei) sunt:
– 1 h – 3,35 lei;
– 2 h – 5,5 lei;
– 1 zi – 20 lei.
Tarifele de parcare pentru plata cu cardul prin aplicaţia TPARK sunt:
– 1h – 3,75 lei;
– 2h – 6.15 lei;
– 1 zi – 22,38 lei.
Tarifele de parcare pentru plata prin SMS (în ambele aplicaţii amintite) sunt următoarele:
– 1h – 0,8 Euro + Tva;
– 2 h – 1,3 Euro + Tva;
– 1 zi – 4,7 Euro + Tva.
(Pentru varianta prin SMS tarifele sunt exprimate în euro şi sunt mai mari decât în varianta plăţii prin card bancar, din cauză că plata se face şi prin intermediul operatorilor de telefonie mobilă).
Persoanele care nu respectă regulamentul pentru parcările cu plată adoptat de Consiliul Local sunt pasibile de următoarele sancţiuni:
– amendă de la 500 până la 1.000 lei pentru staționarea fără a achita contravaloarea parcării;
– amendă de la 100 până la 300 lei pentru depășirea timpului de staționare conferit în situația taxării parcări;
– amendă de la 300 până la 500 lei pentru staționarea necorespunzătoare, respectiv într-un mod prin care se ocupă 2 locuri de parcare, acolo unde locurile de parcare sunt marcate;
– amendă de la 300 până la 500 lei pentru blocarea accesului în parcare sau ocuparea unor locuri rezervate.
« DAS Deva: Atelierul fermecat al poveștilor pentru copii curioși (Știre anterioară)