A „plouat” cu amenzi în acest week-end

Peste 250 de polițiști din cadrul structurilor operative au fost angrenați, zilnic, în perioada 24-26 ianuarie a.c., în acțiunile menite să crească gradul de siguranță a cetățeanului și să asigure menținerea climatului de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au acționat în sistem integrat, la nivelul întregului județ, atât în cadrul unor activități de prevenire și descurajare a faptelor ilegale, cât și prin acțiuni de combatere a faptelor antisociale și de impunere a legii.
În minivacanța ocazionată de Ziua Unirii Principatelor Române, polițiștii au intervenit pentru gestionarea promptă a tuturor evenimentelor din domeniul ordinii și siguranței publice, deplasându-se în teren în vederea luării măsurilor legale în cazul a 84 de sesizări înregistrate prin numărul de urgență 112.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea unui climat de siguranță pe drumurile publice, poliţiştii au acționat în teren pentru fluidizarea circulației, în special către și dinspre stațiunile turistice de pe raza județului, în zonele de agrement și în zona adiacentă lăcașelor de cult.
Acțiunile polițiștilor rutieri au avut drept scop principal impunerea regimului de viteză legal stabilit, pe drumurile din județ fiind utilizate 21 de aparate radar, dar și aparate de testare a consumului de alcool sau droguri.

În cadrul activităților preventive, peste 80 de polițiști rutieri au acționat în trafic, pe principalele artere din județ, iar pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit au fost aplicate 194 de sancțiuni contravenționale, în trei dintre situații fiind luată și măsura complementară a suspendării temporare a dreptului de a conduce autovehicule pentru depășirea limitei maxime de viteză admise pe tronsonul de drum cu mai mult de 50 de km/h.

Astfel, cei trei conducători auto care reprezentau un potențial pericol pentru siguranța rutieră au fost scoși, temporar, din trafic.

De asemenea, pentru constatarea unor infracțiuni la regimul circulației, pe lângă suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală.

Ca și exemplificare, doar în cursul zilei de ieri, polițiștii au scos din trafic 4 conducători auto care reprezentau un pericol, fiind depistați la volan deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice, pe raza localităților Brad, Hațeg și Lupeni. Aceștia au fost opriți de polițiștii rutieri și testați cu aparatul etilotest, care a indicat concentrație alcoolică, în aerul expirat, care a impus recoltarea de probe biologice de sânge și întocmirea unor dosare de cercetare penală.

Precizăm că, în această perioadă, nu au fost înregistrate incidente de natură să afecteze grav climatul de ordine și liniște publică al cetățenilor.

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara adresează mulțumiri celor care au înțeles să petreacă minivacanța ocazionată de Mica Unire într-un cadru legal și lipsit de incidente.

Recomandăm cetățenilor să susțină, în continuare, eforturile polițiștilor și să aibă o conduită preventivă, pentru a nu se pune în pericol pe ei sau pe cei din jur.