În cabinetul directorului general al INCD-INSEMEX Petroșani, ziua de 29 ianuarie 2025 a fost una cu emoții speciale, sentimente firești atât pentru conducerea executivă a instituției, cât și pentru doamna dr.ing. Olga Miclea, pentru care, după 43 de ani de activitată exclusiv în cadrul acestei instituții, a venit în sfârșit momentul binemeritat al pensionării.
Aceasta a fost invitată, cu acest prilej, de membrii conducerii executive a INCD-INSEMEX Petroșani, respectiv dr.ing. George Artur Găman – director general, dr.ing. Gheorghe Daniel Pupăzat – director tehnic și dr. ing. Emilian Ghicioi – director științific, la o ultimă „ședință”, în cadrul căreia i-au fost transmise, din partea întregului colectiv, felicitări și mulțumiri din suflet pentru o carieră extraordinară.
„Astăzi, în cadrul INCD INSEMEX, ne-am luat rămas bun de la doamna Olga Miclea, care, după o carieră remarcabilă de 43 de ani dedicată instituției noastre, pășește cu emoție într-o nouă etapă a vieții: pensionarea. Doamna Olga Miclea a început călătoria alături de INSEMEX în anul 1982, ca lăcătuș, iar prin muncă, determinare și profesionalism desăvârșit, și-a construit o carieră de succes, ocupând pe rând roluri esențiale: inginer, apoi șef serviciu/compartiment resurse umane. Suntem recunoscători pentru dedicarea, loialitatea și energia pe care dumneaei le-a investit în INSEMEX, pentru modul în care a format și inspirat generații de colegi și pentru impactul de neuitat pe care l-a avut asupra comunității noastre profesionale”, a spus dr.ing. George Artur Găman, director general al INCD-INSEMEX Petroșani.
Doamna dr.ing. Olga Miclea pune astfel punct unei cariere remarcabile, începută aici în 1982 ca simplu muncitor și finalizată acum ca șef al compartimentului Resurse Umane, Protocol, Arhivă al instituției.
Dincolo de activitatea sa în cadrul INSEMEX Petroșani, remarcabilă este de asemenea activitatea continuă de educație și formare profesională pe care aceasta a desfășurat-o de-a lungul carierei. În 1997 a absolvit studiile de licență ale Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani, în specializarea Exploatări miniere la zi”, după care a absolvit un curs postuniversitar pentru Managementul Resurselor Umane (în 2003), un master în Managementul Securității și Sănătății în Muncă (în 2006), apoi a susținut o nouă licență în Finanțe-Bănci, în cadrul Facultății de Științe de la Universitatea din Petroșani, obținând și titlul de economist, iar în 2020 a finalizat studiile de doctorat cu o teză susținută de asemenea în cadrul instituției de învățământ superior din Valea Jiului. Între timp, a urmat și a absolvit cu succes peste 15 cursuri de specializare și perfecționare profesională, fiind autor sau, după caz, coautor la peste 20 de lucrări prezentate în Conferințe și autor de articole BDI, fiind participact activ în tot atâtea proiecte de cercetare științifică.
Odată cu ieșirea la pensie, pentru dr.ing. Olga Miclea vine momentul unei binemeritate odihne. Însă, așa cum recunosc colegii săi din cadrul INCD-INSEMEX, chiar dacă locul său din biroul de la Compartimentul de Resurse Umane, Protocol și Arhive va fi ocupat de altcineva, dr.ing. Olga Miclea își păstrează în continuare admirația celor care i-au fost colegi precum și locul special care i se cuvine din plin după o viață de muncă dedicată acestei instituții, în marea familie a cercetătorilor de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Miniere și protecție Antiexplozivă de la Petroșani.
Cu toții îi doresc de pe acum sănătate, bucurii și fericire și cât mai multe și mai frumoase momente de viață în ani îndelungați de pensie. La mulți ani!