Workshop despre prevenirea și reducerea abandonului școlar la Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani în cadrul proiectului PNRAS privind reducerea abandonului şcolar

În perioada 22-28 ianuarie 2025, la Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani s-au desfășurat o serie de activități educative menite să contribuie la prevenirea și reducerea abandonului școlar, în cadrul proiectului PNRAS-2: „Educație inclusivă – Sprijin pentru elevii aflați în risc de abandon școlar și familiilor acestora”. Acest proiect este finanțat de Ministerul Educației Naționale prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca obiectiv principal combaterea părăsirii timpurii a școlii.

Workshop și masă rotundă pe tema abandonului școlar

Prima activitate a avut loc miercuri, 22 ianuarie 2025, în sala de evenimente de lângă Primăria Uricani. Workshop-ul „Prevenirea și reducerea abandonului școlar” a inclus o masă rotundă unde specialiști din domeniul educației și siguranței publice au discutat despre impactul negativ al abandonului școlar.

Printre invitați s-au numărat  dna. psiholog Dorina Judecățean, care a evidențiat efectele psihologice asupra elevilor și părinților, precum și dl. Daniel Gapșea de la Poliţia Uricani, care a abordat legătura dintre abandonul școlar și comportamentele infracționale. După aceste prezentări, elevii școlii au susținut scenete tematice și au interpretat cântece tradiționale, subliniind importanța educației pentru viitorul tinerilor. Activitățile s-au încheiat cu un moment de socializare, în care participanții au servit masa într-un cadru relaxat.

Continuarea activităților în cadrul proiectului

Pe 27 ianuarie 2025, la Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani, s-a desfășurat din nou atelierul „Ce pot face două mâini dibace!”, unde elevii de nivel gimnazial, alături de părinții lor, au creat obiecte decorative, dezvoltând astfel creativitatea și spiritul de echipă.

Pe 28 ianuarie 2025, a avut loc un nou workshop intitulat „Rezolvarea problemelor”, care a vizat găsirea unor soluții pentru elevii aflați în risc de abandon școlar. Activitățile s-au desfășurat pe grupe, iar participanții și-au exprimat angajamentul față de educație prin lipirea unei promisiuni pe „Copacul speranței”. Evenimentul s-a încheiat cu o tombolă și o masă festivă pentru toți elevii participanți.

Prin aceste activități, Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani continuă să susțină educația incluzivă și să sprijine elevii în drumul lor către un viitor mai sigur și mai promițător.