sâmbătă, februarie 1st, 2025
Laurențiu Nistor, președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest
Vineri, la Petrila, a avut loc ședința ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Vest, în cadrul căreia a fost desemnată noua conducere a acestui organism. Pentru următorul an, președinția CDR Vest va fi deținută de Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, iar funcția de vicepreședinte îi revine lui Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. În cadrul reuniunii, au fost discutate și aprobate decizii importante privind activitatea Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, precum și implementarea Programului Regional Vest 2021-2027, ce vizează județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. „Noua componențăCItește mai departe