Începutul anului 2025 marchează un moment aniversar demn de „Cartea Recordurilor” pentru familia unor oameni care și-au câștigat prin exemplul personal al unei vieți dedicate familiei și comunității, respectul și admirația tuturor. Acest moment consemnează împlinirea a nu mai puțin de 65 de ani de viață împreună pentru Petru Barb, energicul primar al Vulcanului și Petroșaniului, din deceniile 60-80 ale secolului XX și Laura Barb, admirabil dascăl cu elocventă vocație pentru educație.
În urmă cu 65 de ani, în miezul unei ierni friguroase din ultimele zile ale lunii ianuarie 1960, la Târnăveni (în județul Mureș), Petru Barb și Rica Stoica aveau să-și unească destinele odată cu rostirea acelui „DA!” care avea să le fie legământ de credință pentru toată viața. Acum, după 65 de ani de binecuvântată căsnicie, Petru și Laura (Rica) Barb își aduc aminte, cu aceeași emoție, de acea zi de 30 ianuarie 1960, pe care au făcut-o de atunci, cea mai dragă sărbătoare a familiei.
Povestea acestei familii începe însă cu mult mai devreme, încă din copilăria lui Petru care și-a dorit cel mai mult, încă de la vârsta de 10-12 ani, ca atunci când va veni vremea, să aibă o familie frumoasă, așezată, în care să fie mereu armonie și bună înțelegere. Ca model i-a avut pe nașii săi, Aurel și Dochia Teoc și mai apoi, pe primul său „angajator”, Sav Gavrilă în casa căruia a lucrat ca argat. Mai târziu, când a plecat din sat, la muncă, la mină, a fost din nou fascinat de modul în care minerii vorbeau despre familie, cu dragoste și cu patimă, și despre felul în care se îngrijeau de aceasta. Petru Barb recunoaște, într-una din cărțile sale, că deși ca june era destul de arătos și căpătase deja o oarecare pregătire și funcție, devenise cumva, așa cum se spunea pe atunci, o „partidă bună” pentru multe fete, însă lucrul acesta îl făcea să fie rezervat în a intra în aventuri amoroase. În 1959, ca activist de partid, a fost detașat pentru 4 luni de zile la Târnăveni pentru documentarea unui raport pentru Congresul PMR. Acolo a cunoscut-o pe Laura Stoica, aceasta fiind activistă la secția de școli și pionieri. La început, discuțiile dintre cei doi, deși amicale, erau destul de rezervate însă răstimpul celor 4 luni petrecute de Petru la Târnăveni a fost suficient ca să creeze o conexiune între cei doi care s-a păstrat și după plecarea lui Petru la Brașov și, mai apoi, la București. Au continuat să corespondeze și, periodic, Petru revenea la Târnăveni pentru a face vizite Laurei și familiei acesteia, al căror respect reușișe să-l câștige.
Pe 11 ianuarie 1960, într-un comitet de familie la care au participat bunici, părinți și copii ai familiei Stoica a primit binecuvântarea de a se căsători cu Laura. După aceasta, așa cum erau statuate lucrurile în acea vreme, a trebuit să obțină aprobarea șefilor, care a venit doar după o verificare atentă a dosarului familiei, până la șaptelea neam. Din fericire, nu existau probleme și astfel pe 30 ianuarie 1960, la Starea Civilă din orașul Târnăveni, Petru și Laura deveneau Familia Barb. Primii ani de căsnicie nu le-au fost deloc ușori, Petru fiind detașat în diverse locuri din țară, iar Laura continuându-și activitatea la Târnăveni. Se vedeau rar, însă erau deja uniți de sentimente comune: încrederea, prietenia, atracția și respectul reciproc, sentimente care pentru cei doi soți însemnau și mai înseamnă și azi IUBIRE! Abia în noiembrie 1960 au reușit să se stabilească, în sfârșit, la casa lor. Petru primise un post de conducere la Teliuc, la mină și i se repartizase o locuință la Hunedoara. La scurt timp, cei doi aveau să trăiască și prima mare împlinire a vieții de cuplu: nașterea primului copil, o fetiță pe care au botezat-o Laura Viorica.
În anii următori, împărțindu-și cu celeritate sarcinile între obligațiile profesionale și cele familiale, cei doi și-au completat studiile, Rica în domeniul pedagogic, absolvind Institutul Pedagogic din Cluj, iar Petru în inginerie, absolvind Institutul de Mine de la Petroșani. „Cu alte cuvine munceam, învățam, dădeam examene, dar în același timp duceam o frumoasă viață de familie. Ne bucuram de tot ceea ce aveam, deși nu aveam prea multe dar ne unea pe deplin dragostea, înțelegerea reciprocă și dragostea pentru copilul nostru”, își amintește Petru Barb.
Apoi, bunul Dumnezeu a rânduit o altă întâmplare fericită în viața acestei familii. În 1964, la o vizită în satul natal Muncel de pe Valea Arieșului, la sora lui Petru, mezina familiei, Viorica a întâlnit-o pe verișoara ei, Livia între care s-a stabilit o legătură frățească de care parcă nu mai voiau să se despartă. Într-un final, așa a și fost, pentru că Livia, care a venit să stea la Hunedoara pentru a merge la școală a devenit, după o vreme, fiică adoptivă a Laurei și a lui Petru Barb. ”Asta s-a întâmplat mai întâi din rațiuni de ordin practic pentru ca tânăra să se poată bucura de drepturi depline la școală, dar mai apoi s-a transformat într-o dragoste reciprocă demnă de relația părinte-copil. Așa am devenit din unchi, părinți pentru Livia și nu am regretat și nu vom regreta niciodată acest episod din viața noastră, pentru ambele fete ne-au împlinit cu adevărat viața”, spun cei doi părinți, Laura și Petru Barb.
Anul 1969 avea să fie, din nou, unul de cotitură majoră pentru această familie. Odată cu reforma administrativ-teritorială, Petru avea de ales între funcția de secretar de partid la Comitetul Județean Alba sau cea de prim-secretar în orașul Vulcan. Împreună că soția, au ales Valea Jiului, decizia dovedindu-se a fi una salutară, atât pentru această familie, cât și pentru comunitatea în care aveau să trăiască. Ca lider al administrației publice din Vulcan, Petru Barb avea să schimbe radical această localitate, în cei 12 ani petrecuți la primărie. Similar, Laura Barb avea să-și câștige reputația, admirația și respectul colegilor dascăli, al elevilor săi, al părinților acestora și al întregii comunități vulcănene, prin activitatea sa pedagogică de la Școala generală nr. 5 și prin implicarea sa civică în viața comunității. Bulevardul ”Mihai Viteazu”, noul sediu al Policlinicii, Fabrica de Confecții, Piața agroalimentară ș.a. sunt doar câteva repere de arhitectură urbană care poartă amprenta activității lui Petru Barb la primăria din Vulcan, oraș devenit în acei ani cel mai modern și prosper din Valea Jiului. De altfel, aceste realizări, implicarea și seriozitatea sa în actul de conducere, respectul câștigat și păstrat în rândul oamenilor, au condus la promovarea sa în fruntea administrației locale de la Petroșani, actualul Centru civic al municipiului, șoseaua de centură, Parcul Central, noul Complex sportiv „Jiul” sau corpul nou al Teatrului de Stat fiind câteva din realizările notabile din acea perioadă. Și poate că multe alte obiective poartă amprenta muncii destoinicului primar Petru Barb, pe care nu le putem cuprinde noi în aceste câteva rânduri, dar care se regăsesc în cartea scrisă chiar de acesta și, mai ales, în memoria oamenilor.
În tot acest timp, viața de familie a decurs cu modestie, cu eleganță și cu frumusețe pentru această familie. Fetele au crescut, au finalizat studiile liceale ca șefe de promoție și, mai apoi, au încheiat cu succes și studiile universitare la Institutul de Mine din Petroșani. Livia Barb s-a căsătorit, în 1977, cu inginerul Dorin Adam, iar în 1984, Viorica Barb și-a întemeiat, la rândul său, o frumoasă familie, împreună cu inginerul Mihai Aramă. Apoi au venit, pe rând și nepoții, bucuria neprețuită a părinților și, mai ales, a bunicilor.
După 1990, Petru Barb s-a pensionat iar câțiva ani mai târziu și soția sa, Laura a pus punct unei frumoase cariere în învățământ. Ambii s-au bucurat de recunoștința comunităților pe care le-au slujit cu pasiune, cu pricepere, cu devotament, fiind răsplătiți cu numeroase distincții de onoare dar mai ales cu prețuirea, recunoștința și admirația oamenilor.
Cu mulțumirea lucrului bine făcut într-o viață de om, Petru Barb și-a așternut în ultimii ani, amintirile unei vieți cu adevărat de poveste, în paginile unor cărți devenite repere nu doar pentru istoria personală a acestei frumoase și apreciate familii de români veritabili, ci și un reper pentru istoria ultimei jumătăți de secol a comunităților din Vulcan și Petroșani. Aceste cărți sunt, în același timp, și un fascinant „jurnal de familie” care prezintă greutățile, provocările, schimbările dar și bucuria, prețuirea, încrederea și dragostea a doi oameni a căror viață este indubitabil o perfectă definiție a tot ceea ce putem spune despre ce este și cum trebuie să fie o FAMILIE.
Nu întâmplător, bunul Dumnezeu i-a răsplătit pe Laura și Petru Barb cu o viață lungă, îngăduindu-le să se bucure de munca lor, de creația lor, de dragostea lor, alături de cei dragi. Așa cum au făcut-o, cu sfințenie, și la aniversarea a 10 de ani de căsnicie, mai apoi la 25 de ani de căsnicie, la 35 de ani de căsnicie, la 50 de ani de căsnicie, la 60 de ani de căsnicie și așa cum sunt pregătiți, trup și suflet, să o facă și astăzi, la 65 de ani de căsnicie, într-o altă frumoasă și emoționantă reuniune de familie, cu familiile celor două fiice, cu ginerii și cu nepoții laolaltă.
Cert este că și acum, după 65 de ani de căsnicie, la 91, respectiv 84 de ani de viață, Petru și Laura Barb rămân un reper de devotament, de moralitate și de seriozitate pentru întreaga noastră comunitate și un model de familie pentru toți cei care cred în această instituție a căsnicie ca esență a existenței noastre pe pământ. Atât pentru cei care i-au cunoscut în mod direct, cât și pentru cei care, fie și prin aceste câteva rânduri, pot descoperi o familie de oameni cu adevărat excepționali.
La mulți ani, frumoși și fericiți, împreună, înainte, Petru și Laura Barb!
Sursa foto: Arhiva personală a familiei Barb (extrase din volumul „Familia mea, la aniversarea celor 60 de ani de căsnicie” de Petru Barb, Ed. Măiastra, Tg.Jiu, 2020)
