Iarna pe uliță la… Pasul Vâlcan

Iarna pe uliță la… Pasul Vâlcan

Fiţi sinceri şi recunoaşteţi, de câte ori privind de pe ferestrele cu termopan, pe care nici măcar promoroaca nu se mai lipeşte sau trecând grăbiți, cu treburi cotidiene, pe străzile orașului aproape întotdeauna primăvăratec, chiar și în lunile lui Gerar și Făurar, nu vă e dor de iernile copilăriei ? Acele ierni în care, înfofoliţi cu căciulă, mănuşi şi fular de lână, cu câteva rânduri de haine pe dedesubt, trăgeam de săniuţele noastre din fier forjat şi lemn de brad, pe uliţele copilăriei, prin nămeţii dintre blocuri sau pe câte o coastă invadată de copii gălăgioşi şi zburdalnici, ca în poeziile lui Coşbuc.

Lucrurile acestea par astăzi desprinse doar din poveste. O poveste pe care orice părinte își dorește ca și copilul său să o trăiască, cumva, aievea.

Poate că pornind tocmai de la această nostalgică dorință de aventură a iernii „pe uliță” s-a născut ideea autorităților publice locale din Vulcan și a unui inimos grup de iubitori ai muntelui din Valea Jiului, de a-i invita, la debut de Februarie pe toți iubitorii de săniuș, mari și (mai ales) mici la Pasul Vâlcan, acolo unde se regăsește cea mai apreciată pârtie de săniuș din stațiunile turistice ale Văii Jiului, amenajată, precum în poezia lui Coșbuc, chiar pe „ulița” satului de vacanță.

Aici și-au dat întâlnire câteva sute de iubitori de zăpadă, de săniuș și de distracție la munte, în ceea ce inițiatorul acestei întâlniri, primarul Cristian Merișanu, a denumit generic „Cupa Sănuița – Pasul Vâlcan”. Preț de câteva ore, pe o vreme absolut superbă pentru aventuri montane, vorba poetului „Un năvalnic vuiet vine, de pe drum / Sunt copii, cu multe sănii / De pe coastă venind țipând / Și-mpingând, sărind, râzând / vrând-nevrând!”

Ne-am bucurat de o vreme absolut superbă, ne-am bucurat de zăpadă, de săniuș, de distracție și, mai ales, de bucuria de fi împreună în Pasul Vâlcan. Le mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației noastre și au urcat sâmbătă la munte, le mulțumesc concurenților, fie ei copii sau oameni mari, pentru că împreună am putut da viață acestei superbe zone montane din arealul Vulcanului: Pasul Vâlcan. De data aceasta, la ”Cupa Săniuței” n-au fost învingători și învinși, ci numai câștigători, pe care ne-am bucurat să-i putem premia cu medalii și diplome, dar și cu aplauze și ovații, așa cum se procedează în concursurile de munte. Succesul acestui eveniment ne dă speranța că datorită comunității noastre, a iubitorilor de munte, Pasul Vulcan face progrese în a-și găsi propria identitate în rândul stațiunilor de munte din Valea Jiului”, a declarat, la finalul zilei, Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.

Credit foto: Savu Emil Milică