Părintele Arsenie Boca, proclamat sfânt la Centenarul Patriarhiei Române. Ierarhii hunedoreni, prezenți la eveniment
Astăzi, 4 februarie 2025, Biserica Ortodoxă Română marchează 100 de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie, printr-o serie de ceremonii religioase de mare însemnătate. Cel mai așteptat moment al zilei este proclamarea oficială a canonizării celor 16 sfinți români ai secolului XX, printre care și Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop.
Pentru credincioșii din județul Hunedoara, acest eveniment are o semnificație aparte. Părintele Arsenie Boca, cel supranumit „Sfântul Ardealului”, este una dintre cele mai iubite și respectate figuri duhovnicești, iar canonizarea sa este o recunoaștere a vieții sale de sfințenie, jertfă și mărturisire a credinței în vremuri grele.
Slujba de la Catedrala Patriarhală din București, oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, este una istorică, iar la eveniment participă și Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Episcop-vicar al aceleiași eparhii.
Canonizarea Părintelui Arsenie Boca vine ca o împlinire a dorinței a nenumărați credincioși care, de ani de zile, îl cinstesc ca pe un sfânt. Prin această proclamare, Biserica Ortodoxă Română confirmă oficial ceea ce poporul simțea deja: Părintele Arsenie a fost un om al lui Dumnezeu, un mărturisitor al credinței și un îndrumător duhovnicesc al neamului românesc.
Evenimentele dedicate Centenarului Patriarhiei Române și proclamării noilor sfinți continuă pe parcursul întregii zile, atât în București, cât și în toate bisericile ortodoxe din țară, unde se săvârșește slujba de mulțumire Te Deum.
Mormântul Părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop va deveni, fără îndoială, un loc și mai important de pelerinaj, iar credincioșii din Hunedoara și din întreaga țară vor putea, de acum înainte, să i se roage Sfântului Cuvios Arsenie de la Prislop.
Slujba de la Catedrala Patriarhală poate fi urmărită AICI.